Cele mai frumoase orașe din Franța

Cele mai frumoase orașe din Franța

Nu e greu să te îndrăgostești de Franța, una dintre ele mai vizitate țări ale lumii. Cei care au izitat-o sau au în plan să facă acest lucru vor găși un tărâm al artei și al extravaganței, dar și al romantismului. Nu contează dacă alegi Paris, Nișă, Cannes, Lyon, Strasbourg sau Toulouse, că oricum rămâi pe veci cucerit de frumuseţile naturale și de atmosfera de poveste pe care orice colţişor din această ţară o poate crea. Am trecut în revistă câteva dintre cele mai frumoase orașe ale Franței.

Paris, un oraș cosmopolit

O fostă aşezare de pescari, Paris este astăzi una dintre cele mai atrăgătoare metropole ale lumii. Unul dintre primele oraşe din Europa care a adoptat iluminatul stradal, Parisul este şi locul în care au creat şi trăit scriitori şi artişti de renume. Turnul Eiffel, parcurile frumos amenajate, podurile, malurile Senei, cafenelele, nenumăratele muzee fac din Paris un oraş extravagant şi romantic, în care poveştile unor veacuri apuse se simt încă auzite iar noul îşi găseşte loc cu delicateţe.

Palatul de la Versailles, Arcul de Triumf, Les Invalides, Louvru, Muzeul Orsay, Centrul Georges Pompidou, Muzeul Picasso, Muzeul Edith Piaf, Bulevardul Champs-Élysées, Rue de Rivoli, Place de la Concorde, Pigalle (Cartierul Felinarelor roşii), cu a sa faimoasa Moulin Rouge, moara de vânt luminată de neoane, unde se dansează o versiune a vechiului cancan franţuzesc – se numără printre locurile despre care se ştie că definesc farmecul Parisului.

Nisa, capitala Coastei de Azur

Nisa, cel de-al doiela oraş din Franţa ca mărime, se află, pentru mulţi, pe lista destinaţiilor preferate datorită aşezării sale spectaculoase şi a arhiteturii moştenite din perioada barocă şi din aşa numita La belle epoque (una dintre cele mai frumoase clădiri din Nisa este Hotelul Negresco, faimoasă datorită cupolei sale de culoare roz). Nisa, capitala coastei de Azur, este vesti pentru Carnavalul de la Nisa, ce datează încă din 1294.

Lyon, un oraș cu viață de noapte

Mulţi spun despre acest oraş că seamănă cu un muzeu în aer liber şi asta datorită arhitecturii ce stă mărturie celor 2000 de ani de istorie a oraşului. Ruinele din perioada romană, somptuoasele palate renascentiste, construcţiile medievale, zgârie norii, viața de noapte, faimoasele păpuşi lyoneze, pieţele antice şi festivaluri culturale sunt printre atracţiile principale ale acestui oraş, ce îmbină nemaipomenit de bine vechiul cu noul.

Cannes, orașul luxului

Oraşul eleganţei și al opulenței, Cannes a devenit şi mai faimos graţie Festivalului Internaţional de Film pe care îl găzduieşte încă din 1946. Cu un climat de tip mediteranean, cu veri lungi, cu până la 12 ore de soare pe zi, şi veri blande, cu atracţii turistice interesante este lesne de înţeles de ce Cannes este una dintre cele mai populare oraşe din lume. Blevardul La Croisette – unde au păşit personalităţi precum Quentin Tarantino, Angelina Jolie, Catherine Deneuve -, Biserica Notre Dame d’Esperance, Piaţa Filmului sau Galeria de Artă Malmaison sunt locuri care-ţi dezvăluie adevăratul farmec al Cannes-ului.

Strasbourg, o destinație pentru politicieni

Situat la graniţa dintre Germania şi Franţa, acest oraş care a împrumutat din farmecul ambelor culturi, mai este numit şi „cetatea unde se întâlnesc drumurile”. Asociat în mare parte cu o destinație politică (casa Parlamentului European şi a altor instituţii europene de prim rang), Strassbourg-ul este unul dintre cele mai cosmopolite oraşe europene. Vestit pentru catedrala Notre Dame, în interiorul căreia se află un ceas astronomic care datează din anul 1842, pentru Piaţa Corbeau, Parlamentul sau Palatul Rohan, Strassbourg-ul este adorat şi pentru legendele sale.

Toulouse, un oraș vibrant

Numit şi „Oraşul roz”, datorită clădirilor construite din cărămidă roşie într-o vreme în care pietrele erau greu de găsit în această zonă, Toulouse este unul dintre cele mai colorate şi vibrante oraşe europene. Situat la o oră departare de mare şi munte, aproape de graniţa cu Spania şi Andorra, Toulouse este cel de-al patrulea oraş ca mărime din Franţa, pionier al tehnologiei şi al dezvoltării aerospaţiale, centru cultural şi economic al sudului Franţei şi oraş universitar încă de la 1230.

COMMENTS

DISQUS: 0