Celine Dion va concerta la București în 2020

Celine Dion va concerta la București în 2020

Cuba Gooding Jr neagă noile acuzaţii de agresiune sexuală
Cum a închis Justin Bieber un canion în Islanda
Lady Gaga este de nerecunoscut in noul film alaturi de Bradley Cooper
Francisca, tratament minim invaziv înainte de nuntă
Poze cu Miley Cyrus şi prietena ei când se sărută

Vești bune pentru fanii Celine Dion. Cântăreaţa canadiană va concerta la Bucureşti pe 29 iulie 2020, iar locul în care va avea loc evenimentul urmează să fie anunţat. În luna aprilie a acestui an, artista a anunţat lansarea „Courage”, cel de-al 27-lea album de studio al ei, şi un turneu mondial pentru promovarea discului.

Locul de concert trebuie să asigure 40.000 de spectatori pe scaune

„Suntem în discuţii cu Primăria Capitalei pentru determinarea locaţiei potrivite pentru acest eveniment de interes naţional, concertul unei artiste legendare care se află de câteva decenii în topul preferinţelor muzicale ale românilor, dar care până acum ne-a ocolit ţara. Celine Dion cântă în acest turneu într-unele dintre cele mai frumoase săli şi stadioane din lume, întrucât conceptul spectacolului este unul «all-seated» şi doar pe un stadion poţi atinge o capacitate de 40.000 locuri pe scaune, atât în tribune cât şi pe gazon”, a transmis într-un comunicat Laura Coroianu, director general Emagic.

Turneul „Courage” a început în Canada, pe 18 septembrie. De la debutul discografic din 1981, Celine Dion a lansat albume în franceză şi engleză. De cinci ori premiată cu Grammy, cel mai recent turneu mondial al lui Celine Dion – „Taking Chances” – a avut loc în 2007 şi a fost unul dintre cele mai profitabile ale anului.

În 2018, ea a susţinut câteva concerte în Asia şi Australia pentru a-şi promova albumul „Greatest Hits”.

COMMENTS

DISQUS: 0