Clinicile DR. Leahu anunța afaceri de peste 7 milioane de euro. Compania face angajări.

Clinicile DR. Leahu anunța afaceri de peste 7 milioane de euro. Compania face angajări.

Compania condusă de dr. Ionuț Leahu își continuă accesiunea accelerată și în 2018. Drumul spre o cifră de afaceri anuală de peste 7 milioane de euro e presărat cu deschideri de clinici noi în București, Pitești, Timișoara și achiziții de afaceri stomatologice în alte câteva orașe mari din țară.

Pentru a ține pasul cu business-ul, care s-a dublat în fiecare an, echipa Clinicilor Dr Leahu, care numără în prezent 110 oameni, va crește în 2018 cu cel puțin 100 de noi angajați, dintre care 40 de doctori, 40 de asistenți medicali, 20 în zona de recepție și suport.

„În spiritul valorilor noastre, noii recruți vor trece prin programe complexe de inducție care-i vor pregăti, din toate punctele de vedere, să ofere pacienților sănătate reală și o experiență excepțională” ne spune Simona Chițulescu, una dintre coordonatoarele proiectului de onboarding.

„Angajații seniori din fiecare departament contribuie activ la progresul accelerat al noilor colegi. Procesele de recrutare și  inducție au fost optimizate pentru a fi mai rapide, flexibile și ușor de parcurs, fără a afecta calitatea rezultatului final” completează Ramona Carp, directorul operațional al Clinicilor Dr Leahu.

Investim permanent în dezvoltarea profesională și în abilitățile de a interacționa cu pacienții ale oamenilor noștri. Chiar și  după finalizarea programului de inițiere noii veniți beneficiază de “coaching on the job” și de tot sprijinul din partea departamentelor de suport, concluzionează Ramona.

Suntem o echipă tânără, învățăm mereu de la doctori cu mare experiență, avem șansa să lucrăm cu tehnologii de ultimă oră, să participăm la rezolvarea celor mai complexe cazuri. Rezultatul muncii noastre este zâmbetul larg al pacientului care pleacă mulțumit din clinică, ne spun cei implicați în programul de inducție.

Doctorul Ionuț Leahu

„Îmi doresc de la noii noștri colegi să împărtășească valorile companiei, să creadă în viziunea mea care înseamnă sănătate reală pentru pacient și o creștere durabilă a lanțului de clinici astfel încât să fim, oriunde în România, aproape de cei pe care i-am tratat”, declară CEO-ul Clinicilor, doctorul Ionuț Leahu.

Caut oameni dornici să învețe rapid, implicați, capabili să lucreze în echipă dar și să ia singuri decizii în situații limită. Avem nevoie atât de experiența unor profesioniști de marcă, cât și de entuziasmul tinerilor absolvenți ca să putem oferi cele mai bune soluții pacienților care ne trec  pragul, adaugă doctorul Leahu.

Vino în echipa noastră dacă-ți dorești să înveți de la cei mai buni. Suntem într-o continuă creștere deci traseul tău de carieră poate să ducă spre oricâte satisfacții.

COMMENTS

DISQUS: 0