Gabi Luncă, pe aceeași scenă la Cerbul de Aur cu Loredana

Gabi Luncă, pe aceeași scenă la Cerbul de Aur cu Loredana

Dr. Călin Doboș, premiat la Health, Beauty &Lifestyle Awards
În luna decembrie, ParkLake Shopping Center celebrează magia Crăciunului în mijlocul naturii
Reguli stricte la Untold 2018
La ParkLake, campania de Paște îți aduce premii surprinzătoare și activități de sărbătoare
Kamara si Eugenia Serban s-au distrat la Restaurant Asiatic

Gabi Luncă va cânta în spectacolul folcloric organizat în ultima seară a Cerbului de Aur, pe afiş fiind muzicieni celebri de muzică populară dar şi vedete pop ca Loredana. Vedeta muzicii lăutăreşti s-a judecat şase ani cu Loredana acuzând-o de plagiat. La mulţi ani de la retragere, Gabi Luncă va cânta din nou în direct la Televiziunea Română.

Cunoscuta interpretă de muzică lăutărească va urca pe scenă în aceeaşi seară cu Loredana, artista cu care s-a judecat vreme de şase ani pentru drepturile piesei ”Într-o zi la poarta mea”. Spectacolul cu muzică lăutărească, folclor reintrepretat şi un omagiu, în premieră este programat în ultima seară a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur de la Braşov.

Seara de folclor, prezentată de Iuliana Tudor

Tradiţionala seară de folclor, realizată şi prezentată de Iuliana Tudor, debutează cu vechi cântece ale lăutarilor, apoi muzica populară se va împleti cu limbajul muzical modern, dând naştere unui show total şi inedit.

Pe scenă, pe 25 august, de la ora 21.00, vor urca cele mai cunoscute nume ale muzicii populare. Irina Loghin, Benone Sinulescu, Nicolae Furdui Iancu, Daniela Condurache, Dinu Iancu Sălăjanu, Nea Dudu, Taraful de la Mîrsa + Nea Vasile, Floarea Calotă, Iulia Mihai + Taraful de la Clejani, Raluca Radu, Mihai Teacă, Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ion Ghiţulescu vor aduce pe scenă piese cunoscute precum „Anii mei şi tinereţea”, „La calul bălan”, „Am crescut băieţi şi fete” sau „Scoate calul pune şaua”.

Invitat special este Emy Drăgoi, celebrul acordeonist recunoscut internaţional, supranumit „Regele jazzului la acordeon”. Seara de folclor va avea trei părţi, iar acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra „Lăutarii” din Chişinău, dirijată de Nicolae Botgros.

Lidia Buble și Alexandra Ungureanu, pe scena la Cerbul de Aur

A doua parte a spectacolului este dedidată temelor populare cunoscute reinterpretate şi reorchestrate. Loredana şi trupa Agurida susţin un recital cu sprijinul Orchestrei „Lăutarii”. Lidia Buble, la prima sa apariţie pe scena prestigiosului festival, a pregătit un show inedit, iar Alexandra Ungureanu, artista care a reprezentat România pe scena Cerbului de Aur în anul 2003, aduce o nouă energie unor piese tradiţionale. Variante unice ale unor partituri populare sunt prezentate şi de Ionuţ Ungureanu, alături de Provincialii.

Seara va ajunge la final, alături de maestrul Gheorghe Zamfir şi invitaţii săi, cu show-ul “Zbor de Ciocârlie”, un concept original despre mitul creatorului. Paula Seling Laura Bretan, Rodica Anghelescu, Valentin Boghean şi trupa sa vor aduce alături de maestrul Gheorghe Zamfir un omagiu muzicii şi sunetelor lumii.

COMMENTS

DISQUS: 0