Interviu cu Florina Russu, Asociatia Happy Moms, despre puterea comunităților antreprenoriale comunitare.

Interviu cu Florina Russu, Asociatia Happy Moms, despre puterea comunităților antreprenoriale comunitare.

Candy Bar Boutique, o afacere de familie
Dr. Madalina Trofin, medic specialist ortodontie: „Tolerez greselile firesti intr-o curba de invatare”
Interviu Celebritatea cu Mădălina Brândușescu

Florina Russu – Despre puterea comunităților antreprenoriale comunitare

 

      1. Cine eşti tu, Florina Russu, şi ce te face aşa celebră şi fericită?

             Bună! Sunt Florina Russu, profesor titular de literatură universală şi limba engleză în învăţământul de stat, 12 ani experiență la catedră, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj-Napoca, consilier de imagine educaţional, coordonator național şi internațional proiecte şi programe educative, scriitor.

Dacă cineva mi-ar fi spus că în perioada de maternitate, cu trei copii mici acasă, Miruna-7 ani, Dragoş-4 ani şi Victoria-1 an, voi ajunge să fac un business profitabil şi să mă afirm ca figură publică notorie în politicile educative de piață, i-aş fi spus că glumeşte! Sunt fericită pentru că am reuşit financiar şi profesional ca Preşedinte al Academiei Române de Imagine şi Imaginar Educațional, www.florinarussu.ro, un proiect antreprenorial unic în domeniul consultanţei educaţionale, un laborator de imagine şi imaginar conceptual, care facilitează accesul la educație vizuală şcolii româneşti contemporane, şcoală care ştim cu toții cât de deplorabil se prezintă în majoritatea aspectelor sale.

Sunt Community Manager Happy Moms Cluj-Napoca şi am reuşit, cu ajutorul echipei mele fantastice, să avem 445 de membre în comunitatea de business, din care 234 active, 20 de afaceri lansate din 2016 pănă anul acesta, când am înregistrat, de la 1 ianuarie 2019, nici mai mult nici mai puțin de 12 afaceri lansate, cu formă fizică şi fiscală!

     2. Cum a apărut Asociația Happy Moms şi cum ajutați femeile mămici în zona de business?

            Asociația Happy Moms este o inițiativă antreprenorială comunitară originară în Braşov, o inițiativă inovativă şi foarte bine primită a Danei Lupşa, @Owner www.brandalchemist.ro, Lector Universitar Docor în Mangement la Facultatea de Ştiințe Economice şi Administrarea Afacerilor din Braşov.

Happy Moms activează în 6 oraşe din țară: Braşov, Sibiu, Făgăraş, Bucureşti, Cluj şi Alba Iulia.  Asociația facilitează şi amplifică rolul comunităților locale ale mamelor antreprenoare din pasiune şi care sprijină accesul la educația antreprenorială și financiară şi a copiilor lor, a tinerilor şi studenților, prin proiecte ca Business Teen sau Business Kid. Happy Moms oferă sprijin real businessurilor prin  servicii precum: “Şcoala antrepenorială pentru mame”, cursuri online branding, ateliere practice marketing şi PR, accesul Membership în Business Mom Club, dacă e să vorbim pe zona de afaceri lansate sau în curs de lansare, Conferințe anuale MAMA, inspiraționale, tabere pentru membrele voluntare sau tabere de ducație nonformală pentru copiii care învață foarte bine dar provin din medii defavorizate, deci o gamă largă de programe locale sau naționale. Energia comunității Happy Moms este motivația că schimbarea vine din noi și începe cu fiecare dintre noi, fiecare persoană fiind capabilă să genereze, să amplifice și să perpetuezeze schimbarea în comunitatea din care face parte.

        3. Care a fost cea mai mare provocare în businessul tău, Florina? Cum ai convins Educația că are nevoie de …. educație?

               Unde nu am reuşit ca profesor, am reuşit ca antreprenor. Aşa că, dacă cineva m-a dat afară pe uşa din spate, m-am întors pe uşa din față ca finanțator şi inițiator. Ca profesor, din postura de angajat, întâmpin probleme de sistem, însă pentru mine, antreprenoriatul a fost revelator, o sursă de energie şi o portiță care mi-a dat mare încredere în forțele proprii. Am călătorit mult, am dezvoltat proiecte peste tot prin țară, şi asta în timp ce îmi purtam doi copii de mână şi unul în marsupiu. Am învins provocările de ieşire din zona de confort, cu idei bune şi de success, dar tot ce am visat şi am povestit am şi aplicat, a luat formă fizică: zeci de cărți, albume vizuale personalizate, bibioteci artistice virtuale, platforme educaționale şi cursuri de educație vizuală pentru profesori, copii şi adulți.

        4. Ce te motivează să te ridici din pat dimineața?

                 Am un soț extraordinar, care face o cafea minunată. Mă trezesc doar la a doua cafea, după ce ajung la serviciu. Sunt un artist. De multe ori nu mă pot întrerupe din procesul de creație şi stau mult seara, fie să scriu, fie să citesc! Aşadar, dacă e să vorbesc despre afaceri, sunați după ora 10 dimineața.

        5. Care este greşeala pentru care ai mare toleranță şi care este cea pentru care ai cea mai mică.

                Foarte bună întrebarea! Mulțumesc! Sunt un scorpion plin de otravă pozitivă. Îmi plac oamenii care fac sport, cei spirituali şi foarte fideli. Acestora le pot ierta orice. Nu pot tolera oamenii care “îmbătrânesc” urât sau caracatița politică din România.

Cine e Şeful? MAMA e şeful!

        6. Ce i-ai spune lui Dumnezeu dacă l-ai întâlni?

                I-as spune aşa cum Dragoş, băietelul meu spune: “Cine e Şeful? MAMA e Şeful!”

 

 

 

COMMENTS

DISQUS: 0