Metallica, turneu anulat în Australia şi Noua Zeelandă

Metallica, turneu anulat în Australia şi Noua Zeelandă

Angelina Jolie revine în octombrie în rolul Maleficent
Jennifer Lopez a ridicat sala in picioare la Premiile Billboard 2018
Ştefan Bănică jr. şi Irina Rimes, la Cerbul de Aur 2019
Melodia „Shallow”, pe primul loc în Top Billboard Hot 100
Cindy Crawford si fiica sa Kaia, impreuna pentru noua reclama Omega

Trupa americană Metallica şi-a anulat turneul din Australia şi Noua Zeelandă, anunţând că solistul şi chitaristul James Hetfield, în vârstă de 56 de ani, a început un tratament de dezintoxicare, scrie Reuters.

Bateristul Lars Ulrich, chitaristul Kirk Hammet şi basistul Robert Trujillo au transmis pe contul de Instagram al trupei că sunt „devastaţi” de decizie. „Intenţionam să ajungem în partea voastră de lume imediat ce sănătatea şi programul ne-o vor permite”, au notat artiștii.

Primul concert anulat era programat pe 17 octombrie

Primul show în Australia era programat să aibă loc pe 17 octombrie. Compania Live Nation a transmis că se discută noi date pentru acest turneu. Metallica a concertat anul acesta la Bucureşti, pe 14 august, în cadrul turneului mondial „WorldWired”.

Formaţia Metallica a fost înfiinţată, pe 28 octombrie 1981, la Los Angeles, de toboşarul Lars Ulrich şi chitaristul şi vocalistul James Hetfield, în urma unui anunţ apărut în ziarul Recycler. Metallica a lansat zece albume de studio, care au fost vândute în peste 100 de milioane de copii în întreaga lume. În prezent, Metallica este formată din James Hetfield (voce, chitară), Kirk Hammett (chitară), Robert Trujillo (bas) şi Lars Ulrich (tobe). Trupa a câştigat nouă premii Grammy şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2009.

COMMENTS

DISQUS: 0