Muzeul Luvru, închis din cauza grevei angajaților

Muzeul Luvru, închis din cauza grevei angajaților

Bora Bora e amintire! Se deschide prima stațiune exotică din România
10.000 de euro, Revelionul 2020 în Mauritius
Vine Pastele, unde petrecem?
Budapesta un oras fantastic
Alege Sinaia pentru un sejur perfect de Paste

Angajaţii muzeului Luvru din Paris au intrat în grevă luni obligându-i pe turiştii care îşi doreau să vadă lucrările celebre expuse aici să îşi amâne planurile, arată France 24. Personalul care se ocupă supravegere şi de securitate în sălile celebrului muzeu a reproşat faptul că se consideră copleşit de numărul de vizitatori cărora trebuie să le facă faţă.

10 milioane de oameni au vizitat Luvru în 2018

Sindicatul Sud Culture Solidaires a arătat într-o declaraţie că muzeul Luvru se ”sufocă”, iar angajaţiii sunt copleşiţi de numărul mare de vizitatori. „Din cauza unei greve a personalului care se ocupă de supraveghere şi securitate din cauza numărului prea mare de vizitatori, Luvrul va fi închis, în caz excepţional, luni”, a anunţat instituţia pe o reţea socială. „Mai mult de 10 milioane de vizitatori au intrat la Luvru în 2018. Cu toate că numărul de vizitatori a crescut cu mai bine de 20% din 2009, numărul angajaţilor a scăzut”, au notat protestatarii. Muzeul a anunţat că va înapoia banii turiştilor care au achiziţionat bilete pentru ziua de luni.

Ziua de luni este o zi aglomerată pentru Luvru, fiind unul dintre puţinele muzee pariziene care sunt deschise în prima zi a săptămânii.

Nu este prima dată când angajaţii de la Luvru fac grevă. În 2013, aceştia au protestat faţă de creşterea numărului de incidente care implicau hoţi de buzunare în incinta instituţiei.

COMMENTS

DISQUS: 0