Prăjitorul de pâine poate declanșa o criză de astm

Prăjitorul de pâine poate declanșa o criză de astm

Simptomele unui infarct, explicate de un cardiolog
Aici te bronzezi și dansezi în spumă la piscină
O femeie aflată de 10 ani în comă într-o clinică a născut
Boala provocată de consumul de pâine în exces
Oamenii cu cele mai mari șanse de a ajunge la 90 de ani

Cercetătorii de la Universitatea din Texas au observat că particulele emise în aer de prăjitorul de pâine sunt la fel de periculoase ca cele dintr-o intersecție aglomerată. Compușii organici volatili din pâinea pusă la prăjit echivalează cu 20 de minute de inhalare a aerului poluat de pe șosele.

Lumânările parfumate și sobele pe lemne, la fel de periculoase

Măsurătorile făcute în bucătărie de oamenii de știință de la Universitatea din Colorado au arătat că particulele organice volatile din aerul respirabil din bucutărie pot depăși concetrația de 200 de micrograme pe metru cub atunci când prăjim pâine sau prăjim carne pe grătar. În aceeași categorie a poluanților intră și lumânările aromate și sobele cu lemne. Efectele inhalării acestor particule volatile sunt extrem de nocive și pot duce la boli neurocerebrale, afecțiuni ale căilor respiratorii superioare și pot declanșa crize de astm.

COMMENTS

DISQUS: 0

Apasa butonul LIKE pentru a fi la curent cu noutatile