Reguli stricte la Untold 2018

Reguli stricte la Untold 2018

A început Untold, iar acest lucru se traduce prin nopți fierbinți pe Arena din Cluj. Petrecăreţii vor dansa pe ritmurile pieselor celor de la The Chainsmokers, Afrojack , Diplo şi mulţi alții, dar trebuie să ştie și că au şi un set de reguli de respectat la cel mai aşteptat festival de muzică din România.

Resticțiile impuse de organizatori la Untold

  • Intrarea și ieșirea din festival se va face doar prin zonele special amenajate.
  • La intrarea în spațiul Festivalului și după validarea biletului sau abonamentuui Participanții vor primi la standurile de check-in brățări colorate, în funcție de tipul biletului și abonamentului.
  • Vizitatorii au obligația de a purta brățările, pe durata de valabilitate a acestora, la încheietura mâinii sau, în cazuri excepționale și bine justificate, în alt loc vizibil, cu condiția ca brățara să nu poată fi scoasă fără a fi deteriorată.
  • Doar o brățară în stare bună asigură Participantului dreptul de a intra in zonele Festivalului. Păstrarea în starea bună a brățării este responsabilitatea exclusivă a Participantului.
  • Fiecare participant are obligația de a verifica după acces, în momentul primirii brațării, faptul că brățara a fost montată corespunzător și să sesizeze orice nereguli. Orice reclamație ulterioară nu va fi luată în considerare.

Pierderea brățării te poat scoate din zona de festival

  • În cazul pierderii, deteriorării de orice fel a brățării, participantul este obligat să-și cumpere un bilet nou pe ziua respectivă sau să părăsească zona de festival.
  • Accesul în zona de concerte UNTOLD se face prin Parcul Central, dinspre clădirea Operei Maghiare Cluj-Napoca. Există o zonă de acces general și o zonă de acces VIP, dar și șase puncte pentru ieșire.
  • Pentru a intra în zona de concerte este nevoie să faci check-in online. După efectuarea check-in-ului, biletele sau abonamentele vor fi preschimbate în brățări de acces la punctele marcate cu sigla Check-in ONLINE. În această etapă ai nevoie de un act de identitate.
  • Cu brăţara de festival se asigură şi accesul şi plata în perimetrul evenimentului.
  • Tinerii care au sub 18 ani vor prezenta și documentul care atestă acordul părinților. Adolescenții sub 14 ani pot intra doar împreună cu cel puțin un părinte, în baza biletului valid și a certificatului de naștere. Copiii sub 7 ani au acces gratuit, însă însoțiți de părinți.

Check-in online la UNTOLD 2018

În 2018 toți participanţii la festival au posibilitatea să parcurgă în avans, online, o parte a procesului de check-in, câștigând astfel timp la intrare. Fanii festivalului pot accesa aplicația Untold sau site-ul untold.com și se pot înregistra cu o adresa de email pentru completarea procesului de check-in.

COMMENTS

DISQUS: 0