În cadrul ediției REVINO Gourmet Wine Show de la București a avut loc prima întâlnire cu publicul pentru introducerea volumului „Ghidul Chic al Vinului Spumant Românesc”, semnat de Olimpia Pleșa Brandhuber și publicat la Editura Paideia, sub egida Emblematic Romania.
Proiectul editorial se înscrie în direcția strategică asumată de Emblematic Romania, aceea de a susține și a fructifica inițiative relevante pentru consolidarea imaginii țării noastre prin cultură, antreprenoriat, patrimoniu, creativitate și repere autentice. Prin platformele și inițiativele dezvoltate, organizația urmărește crearea unui cadru modern de reprezentare a valorilor locale în context național și internațional.
„Ghidul Chic al Vinului Spumant Românesc” propune o abordare contemporană asupra industriei vinului spumant autohton, reunind informații despre producători din industrie, recomandări, perspective de lifestyle și elemente de cultură gastronomică. Volumul își propune să contribuie la valorizarea unei noi perspective asupra consumului de vin spumant de origine locală, asociat cu rafinamentul, identitatea țării noastre și experiențele exclusiviste.
„Mi-am dorit ca această carte să fie nu doar un ghid dedicat vinului spumant românesc, ci și un demers care pune în valoare oamenii, pasiunea și standardele de calitate existente în țara noastră. Cred că avem nevoie de mai multe inițiative care să vorbească profesionist și coerent despre valoarea produselor și a businessurilor producătorilor autohtoni”, a declarat Olimpia Pleșa Brandhuber în cadrul evenimentului.

Emblematic Romania susține inițiativele care construiesc identitatea unei Românii moderne
Implicarea Cameliei Botezatu, fondator și președinte al Emblematic România, se înscrie în filosofia organizației, care aduce în prim-plan aspectele esențiale și identitare ale culturii românești, prin valorificarea moștenirii istorice relevante, dar și prin prezentarea dimensiunilor contemporane și a perspectivelor de viitor. Conceptul evidențiază repere semnificative — locuri, oameni, fapte și obiective remarcabile — răspunzând nevoii de promovare unitară și susținută a României.
„Țara noastră are nevoie de direcții construite profesionist, capabile să scoată în evidență într-un mod coerent și credibil ceea ce avem prețios — de la antreprenori și creatori, până la produse, experiențe și branduri locale cu identitate puternică. Cred cu tărie în importanța construirii unei identități contemporane, aliniate standardelor internaționale”, a declarat Camelia Botezatu.

Evenimentul de lansare a reunit reprezentanți ai mediului de business, comunicare, hospitality și lifestyle, într-un cadru dedicat dialogului despre promovarea inițiativelor cu ADN local construite în jurul calității, identității și performanței.
Prin această construcție editorială, „Ghidul Chic al Vinului Spumant Românesc” se poziționează ca un manifest care contribuie la promovarea culturii vinului premium din România și la consolidarea unei imagini moderne a produselor și experiențelor regionale dedicate publicului național și internațional.


COMMENTS