Tigaretele electronice, permise în continuare în spaţiile publice

Tigaretele electronice, permise în continuare în spaţiile publice

Comisia de sănătate a Senatului a acordat marţi raport de respingere propunerii legislative pentru modificarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Prin acest act normativ folosirea ţigaretelor electronice este asimilată ţigărilor obişnuite şi în consecinţă este interzisă în spaţiile publice închise.

„(…) Aplicarea proiectului ar fi benefică. Sunt două chestii care pot merge în paralel la fel de bine. În anii ’50, nu numai că părea că era foarte sigur să fumezi, dar era şi foarte cool. Şi au murit zeci de milioane de oameni din cauza bolilor asociate fumatului. (…) Dispozitivele electronice de fumat sunt de dată recentă şi nu pot fi făcute studii. Un studiu serios se face după minim 10 ani”, a spus Cristian Ghica, senator USR și unul dintre inițiatorii proiectului.

Vicepreşedintele comisiei, senatorul PSD Renică Diaconescu, a spus că în Anglia sunt promovate ţigările electronice „ca trecere spre nefumători”.

Senatorii vor să interzică țigările electronice în spațiile închise

Potrivit proiectului de lege, prin fumat „se înţelege inhalarea voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conţinut în ţigarete, ţigări de foi, cigarillos şi pipe, precum şi inhalarea voluntară a aerosolilor rezultaţi în urma vaporizării substanţelor cu dispozitive electronice de tip ‘ţigaretă electronică’ sau dispozitivelor ce încălzesc tutunul fără a produce combustia amestecului”.

„Actualmente, legea defineşte fumatul prin prisma arderii tutunului şi a inhalării fumului. Ţigările electronice şi dispozitivele ce încălzesc tutunul nu ard materia vegetală, ci produc aerosoli. Drept urmare, nu este interzis consumul acestora în spaţiile publice, conform legislaţiei în vigoare.

Necunoscând impactul pe care aceste produse îl pot avea asupra sănătăţii consumatorilor sau a persoanelor din jur, este necesară extinderea sensului legii prin interzicerea acestor produse în spaţii publice închise, mijloace de transport în comun, locuri de joacă sau instituţii sanitare sau de învăţământ. (…)

Prin urmare, propunem o extindere a sensului legii, astfel încât prin fumat să se înţeleagă orice consum voluntar de fum, vapori, aerosoli, acest consum fiind interzis în spaţii publice închise, mijloace de transport în comun, spaţii închise de la locul de muncă sau în preajma locurilor de joacă pentru copii, conform prevederilor actuale ale legii”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative iniţiate de un grup de parlamentari USR, PNL, UDMR şi PMP.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun şi raportul comisiei vor fi supuse dezbaterii şi votului în plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată.

COMMENTS

DISQUS: 0