Totul despre procedurile minim invazive

Totul despre procedurile minim invazive

În prezent, chirurgia estetică și procedurile minim invazive folosesc tehnologii tot mai avansate, iar chirurgii esteticieni au la îndemână o paletă largă de instrumente ori tehnici care transformă procedurile chirurgicale în unele accesibile şi cu rezultate remarcabile. Procedurile chirurgicale minim invazive sunt răspândite în întreaga lume, numărul lor depăşindu-l considerabil pe cel al intervenţiilor chirurgicale conservatoare. Acestea reprezintă un progres important în medicina contemporană.

Beneficiile chirurgiei minim invazive sunt numeroase şi includ urmatoarele aspecte:

  • Durata intervenţiei chirurgicale este mai scurtă decât în cazul intervenţiilor tradiţionale și, pentru pacient, stresul şi suferinţa sunt reduse semnificativ;
  • Durerea este mai scăzută în intensitate și starea de disconfort este diminuată faţă de operaţiile efectuate prin metodele tradiţionale;
  • Perioada de spitalizare este mai mică, fapt care permite pacientului să se întoarcă mai repede la activităţile sale zilnice;
  • Procedurile chirurgicale minim invazive necesită incizii mai mici, astfel, şi cicatricile vor fi mult mai greu sesizabile. Rezultatul cosmetic este, în acest caz, incomparabil mai bun faţă de intervenţiile tradiţionale.

Profesionalismul, originalitatea și atenția la detalii sunt cele trei mari principii pe care se bazează clinica Beauty Art Aesthetics, ce oferă atât proceduri minim invazive, cât și tehnici de înfrumusețare non invazive. Astfel, aceasta a reușit să ajungă în topul preferințelor vedetelor și să capete faima pe care o merită.

Printre persoanele publice care frecventează clinica Beauty Art Aesthetics se numără Prințesa Lia; solistele Elena Ionescu ex-Mandinga, Adina de la Heaven, Misha, Andreea Loulou și Francisca; vedetele TV Maria Simion, Daniela Crudu și sora ei, Ana, Rocsana Marcu, Raluca Dumitru și Beatrice Mamara de la „Bravo, ai stil!”; interpretele de muzică populară Elena Merișoreanu, Bianca Rus și Claudia Ghițulescu, dar și actrița Eugenia Șerban.

Clinica Beauty Art Aesthetics a fost premiată la gala Health, Beauty & Lifestyle Awards. Anterior acestei gale, clinica, prin Mădălina Brândușeșcu, a obținut premii în 2018 la Gala Femei de Succes și la Gala Performanței și Excelenței, iar anul trecut a primit premiul pentru cea mai bună clinică de estetică minim invazivă la gala I Success dedicată Oamenilor de Succes.

 

Pentru detalii, informații și programări:

COMMENTS

DISQUS: 0