Viața e făcută din alegeri – Cel mai bun rezultat

Viața e făcută din alegeri – Cel mai bun rezultat

Viața e făcută din alegeri – Kilometrul 0
Carmen Barcan – o femeie de succes
Francisca a intrat la dietă
Viata e facuta din alegeri – Om bun
Viața e făcută din alegeri – Când succesul devine palpabil…

“Ascultă, o să merg cu niște prieteni la o lansare de carte și apoi la un restaurant unde au tot felul de mâncăruri sănătoase. La sfârșit, vom merge să ascultăm muzică live. Ai vrea să vii și tu?” Probabil cunoașteți pe cineva care s-a învățat să dea mereu același răspuns: “Nu, nu am chef!”

Ce anume poate fi personalizat astfel încât răspunsul la această întrebare să fie afirmativ? Vă întreb: Cum își poate schimba această persoană comportamentul, acțiunile și reacțiile, astfel încât experiența pe care o așteaptă să aibă alt rezultat? În consecință, vă vedeți cu ochii minții salutând-o și luând-o în brațe, întrebând-o despre lucruri care știți că o interesează și complimentând-o pentru silueta frumoasă pe care o are. Adevărul este acela că, dacă m-ați fi întrebat pe mine acum 8 ani, aș fi dat probabil un răspuns asemănător. Din fericire, lucrurile acum stau foarte bine. Sunt norocoasă! În ziua în care am recunoscut care era nucleul plafonării mele, mi-am dat seama și de motivul pentru care aveam nevoie de o schimbare, ca să-mi aduc aminte și să fiu din nou cine eram. Astfel am făcut apel la înțelepciune…

Înțelepciunea este alcătuită din cunoștințele acumulate, dobândite prin experiență de-a lungul timpului. A nu judeca pe ceilalți, a nu învinovăți sau a nu avea sentimente de frustrare, de pesimism ori de invidie, demonstrează cât de înțelepți am devenit. Suntem liberi să ne putem bucura de noi oportunități, pentru că viața pare cumva să se organizeze corespunzător felului nostru de a fi.

Ce înseamnă să fii fericit, mulțumit, satisfăcut și împăcat? La urma urmei, știți cum arată și cum se simte fericirea. Ați avut astfel de experiențe în trecut și ați văzut versiunea altor oameni în astfel de situații. Atunci când am început să analizez șansa ca factor de succes, am spus: Voi avea cel mai bun rezultat! Suntem liberi să alegem, liberi să devenim fericiți prin propria opțiune. Și am reușit! Ulterior, în mod frecvent mi-a fost adresată aceeași întrebare: “Aveți vreun sfat referitor la cum poți obține cel mai bun rezultat?”

Cheia pentru a construi o rețetă a sănătății este să fii specific și concret, pragmatic sau empiric uneori. Poți ținti regește la îmbunătățirea sănătății sau poți să te concentrezi pe o sarcină mult prea simplistă, constând doar în îmbunătățirea aspectului fizic. Rețeta perfectă ar trebui să reflecte cunoașterea profundă bazată pe validarea teoretică și practică a ceea ce funcționează. Ar trebui să vă ajute în a clarifica ce e recomandat să faceți și ce nu. Atunci când parcurgeți o rețetă, întrebați-vă: Care sunt practicile durabile și specifice care ne determină rezultatul? Care dintre aceste practici pot rezista de la 10 la 20 de ani și se aplică într-o gamă largă de circumstanțe? De ce funcționează aceste practici specifice? Totul necesită efort! Dacă doriți să aveți cel mai bun rezultat, construiți baza! Dar perseverența este mama succesului, așa încât rezultatele vor apărea mai repede decât credeți. Pentru a avea un rezultat maxim, spune specialistul, primul pas ar fi să implementăm în viața noastră regulile sănătății. Astfel, o dietă sănătoasă ar trebui să conțină 20% proteină animală și 80% vegetale. Să mănânci numai alimente permise, organice, cât mai proaspete, cât mai puțin prelucrate industrial și fără niciun fel de conservanți! Să bei cel puțin 1,5 l de apă de calitate pe zi și adaugă sare doar dacă este neapărat necesar! Ai grijă la consumul de tutun și alcool, la ceai negru, cafea; în schimb consumă ceai de plante depurative (cozi de cireșe, mătase de porumb, coada calului etc)! Îți amintesc de suplimentele cu vitamina C, deoarece diminuează retenția de apă din organism. Vei mânca doar atunci când este ora stabilită, nu la întâmplare (mestecă bine hrana, nu-ți umple gura cu o nouă porție înainte să termini ce aveai deja și nu bea lichide în timpul mesei deoarece fac rău digestiei, cu excepția unui strop)!

Fără desert? Deobicei acesta include zahăr, producând fermentație în intestine, deci balonare. Dacă voi pune și caloriile…Nu! Mai bine fructe. Spală și curăță fructe care îți plac și ia-le cu tine atunci când pleci de acasă. Nu uita de semințe și nuci, iar cantitatea ideală este cât poți să ții în palmă. Și un lucru important: Începe masa cu ceva amar( cicoare sau andive), care te ajută să reduci balonarea sau, cu 15 minute înainte de masă bea ceai din plante amare, cum ar fi pelinul. O digestie bună și un sistem de hrănire sănătos merg mână în mână cu un abdomen plat. Pentru a se întâmpla acest lucru, seara, cu 4 ore înainte de culcare, ia o masă ușoară care să conțină puține proteine de origine animală. Nu este complicat deloc! Toate aceste informații fac parte din regulile unei vieți sănătoase, reguli pe care eu și tu ar trebui să le respectăm cu sfințenie. Eu fac deja acest lucru. Aștept cu nerăbdare să mi te alături! Aceste reguli vă ajută să exercitați autocontrolul într-o situație incontrolabilă. Orice persoană poate oricând să adopte disciplina unei vieți sănătoase, chiar dacă nu a mai avut o astfel de abordare în trecut, întocmai cum s-a întâmplat cu mine.

Aceste reguli nu sunt un lux, ci o necesitate, ele fiind chiar factorul determinant în a obține Cel Mai Bun Rezultat. Apropo, o să merg cu niște prieteni la o lansare de carte și apoi vom mânca sănătos în timp ce ascultăm muzică live. Ai vrea să vii și tu?

Carmen Barcan, terapeut

 

Sursa – https://www.desteptarea.ro/cel-mai-bun-rezultat/

COMMENTS

DISQUS: 0