I Success Awards a strălucit în ultima lună a lui 2022 în București! Zeci de vedete autohtone și antreprenori români de succes au luat parte, pe 14 decembrie, la cel mai mare eveniment de networking din lume. Multele proiecte și reușite bifate în acest an le-au adus un premiu de prestigiu, oferit de conceptul unic I Success, care a revenit în țară în luna cadourilor, după un periplu prin puncte importante pe harta Globului, precum Monaco, Veneția, Cannes și Dubai.
ACTORUL DENIS HANGANU: ,,DOAR DATORITĂ LOR SUNT ASTĂZI AICI!”
Una dintre poveștile de succes ale lui 2022 pe care I Success le-a adus în prim plan la gala organizată la Le Chateau București, prezentată de Nasrin Ameri, este cea a lui Denis Hanganu. Actorul în vârstă de 28 de ani, care în acest an, după un casting dur, a prins rolul principal în serialul ,,Clanul” de la PRO TV, a primit una dintre cele mai importante distincții ale serii. La aflarea veștii, actorul a fost flatat: ,,Este măgulitor să primesc premiul Actorul anului 2022 și apreciez! Mulțumesc din suflet întregii echipe a serialului Clanul! Doar cu ajutorul ei sunt astăzi aici. Am venit de la filmare special pentru evenimentul I Success și o să revin pe platourile de filmare ulterior. Am o scenă grea de filmat astăzi!”, a dezvăluit Denis Hanganu în momentul premierii.
CONNECT-R, RECOMPENSAT CU TROFEUL ,,BEST MALE ARTIST” LA GALA I SUCCESS AWARDS
La evenimentul din Capitală a fost invitat de onoare și artistul care nu ia pauză de la muzică în niciun anotimp! Connect-R, interpretul megahit-ului ,,Vara nu dorm”, este în atenția publicului de peste două decenii. Esența a ceea ce înseamnă ,,să lupți pentru visul tău”, artistul a început să facă muzică puțin după vârsta majoratului, în ciuda greutăților întâmpinate atunci. Vizibil emoționat la înmânarea premiului pentru ,,Best male artist”, Connect-R a transmis publicului un mesaj de suflet: ,,Premiile sunt importante pentru firea lumească a fiecăruia dintre noi. Ori de cât ori te mai uiți în vitrina cu premii, îți reamintești că ceea ce faci, faci bine! Totuși, e important să nu confundăm niciodată succesul cu fericirea! Cred foarte tare că viața nu este despre a aduna.”
THEO ROSE ȘI ANISIA GAFTON, ,,PE VAL” ȘI ÎN 2022!
O artistă deja consacrată, nelipsită din Trendingul de pe YouTube și din emisiunile TV, Theo Rose a devenit la gala I Success Awards ,,Artistul anului”. De altfel, 2022 a surprins-o pe Theo Rose într-o nouă ipostază: cea de actriță. Interpreta Verei, din serialul „Clanul”, a declarat în interviurile recente că: ,,Școala mea de actorie se întâmplă chiar în cadrul acestui proiect!”
Extrem de prezentă în peisajul media al lui 2022 a fost și Anisia Gafton, actrița care are umorul în sânge. Pornind cariera cu pași mici, dar siguri în mediul online, Anisia ne-a demonstrat tuturor că nu este deloc de glumit cu ea: a participat la aproape toate emisiunile momentului de pe micile ecrane, iar recent a câștigat show-ul ,,Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, după ce și-a depășit toate limitele în cele trei luni petrecute în jungla dominicană. Curajul ei de a se avânta în noi proiecte provocatoare i-au adus la final de 2022 premiul ,,Popularitate în showbiz”.
REALITY SHOW-UL ANEI MORODAN DE LA ANTENA STARS I-A ADUS VEDETEI UN PREMIU
Primul blogger de stil din România, astăzi antreprenor cu acte în regulă, Ana Morodan a primit și ea un premiu la Gala I Success Awards. Nu mediul virtual i-a adus distincția de această dată, ci cariera de pe micile ecrane. Contesa Digitală, așa cum este supranumită vedeta, a primit trofeul pentru ,,Cel mai creativ reality show”, grație emisiunii ,,Reală, by Ana Morodan”, de la Antena Stars și Antena Play, care prezintă cum arată zilele obișnuite din viața ei… mai puțin obișnuită!
,,Împart acest premiu cu o echipă care face din ce fac o emisiune. Celor care ați trăit bucurii și isterii cu mine, vă mulțumesc. Ne vedem în seria trei!”, le-a transmis Ana Morodan fanilor pe contul oficial de Instagram, imediat după încheierea galei I Success Awards.
MODA ȘI MUZICA LIVE AU FĂCUT SPECTACOL LA I SUCCESS AWARDS BUCHAREST EDITION
Invitații au fost răsfățați și cu momente artistice deosebite la gala din decembrie. Seara I Success Awards a fost deschisă cu o prezentare de modă, care a purtat semnătura unuia dintre cei mai tineri designeri vestimentari de pe Glob! La doar 13 ani, Maria Caterina, al cărei debut a fost marcat la Săptămâna Modei de la Milano, se poate lăuda, în ciuda vârstei fragede, că a creat mai multe colecții dedicate publicului tânăr. La I Success Awards Bucharest Edition a prezentat-o, în premieră, pe cea mai recentă dintre ele, care are în centru detaliul surpriză al outfit-urilor în tendințe: penele!
Spectacolul vizual a fost completat de cel… muzical! Arlinda Morava, soprana de origine albaneză de la Opera Română și de la Muzeul București, i-a încântat pe invitați cu prezența și cu vocea ei inconfundabilă. Artistele Raluca Iurașcu și Nadina au completat lista artiștilor care au performat live. De asemenea, Corul Evloghia, al Patriarhiei Române, a adus publicului sunetul Crăciunului, printr-un moment special de colinde.
OANA IRIMIA, co-fondator I Success: ,,Pentru că doar câteva zile ne mai despart de cea mai așteptată perioadă din an, am vrut să facem din această ediție a I Success Awards o sărbătoare, în care magia să aibă rolul principal! De această dată, ne-am propus să ne îndreptăm mai mult atenția spre zona artistică românească, aici unde în 2022 s-au întâmplat, după cum reiese și din gala noastră, foarte multe lucruri frumoase, care merită promovate în mod susținut.”
I SUCCESS AWARDS PREGĂTEȘTE SURPRIZE ȘI PENTRU 2023
I Success este astăzi puntea care creează oportunități de expunere internațională și care construiește relații unice de business. Galele de premiere organizate periodic au devenit o poveste globală, cu evenimente care au avut loc în orașe importante din Europa și Orientul Mijlociu. Conceptul a fost fondat în urmă cu un deceniu pe plaiuri românești, de antreprenoarele Flavia Covaciu și Oana Irimia.
FLAVIA COVACIU, co-fondator I Success: ,,Ne-am dorit să creăm o comunitate exclusivă, în care ideile să circule și care să genereze povești frumoase! La bază, I Success Awards are menirea de a recunoaște meritele celor mai buni dintre cei buni, indiferent de domeniul lor de activitate. Prin invitații pe care i-am avut de-a lungul timpului am demonstrat că reușita se poate atinge prin dedicare, talent și muncă.”
I Success Awards plănuiește să își continue expansiunea la nivel internațional în 2023, atingând și alte puncte importante pe harta lumii. Momentan, destinațiile următoare sunt o surpriză pentru publicul larg.
Urmărind pagina de Instagram, puteți rămâne la curent cu noutățile din lumea I Success: @isuccess_ro/ @isuccess_official.
Partenerii evenimentului I Success Awards Bucharest Edition 2022 au fost Goldfields Holding, Makmal Gold, ISwiss Bank, La Cocoș, Sweet Moments, iDentity Clinic, Le Chateau, Domino’s Pizza, Jidvei.
LISTA COMPLETĂ A PREMIAȚILOR O REGĂSIȚI ÎN RÂNDURILE URMĂTOARE:
- ANA MORODAN ,,CEL MAI CREATIV REALITY SHOW’’ – REALĂ BY ANA MORODAN
- DENIS HANGANU – ,,ACTORUL ANULUI’’
- CONNECT-R – ,,BEST MALE ARTIST”
- MIRELA VAIDA – ,,EXCELENȚĂ ÎN TELEVIZIUNE”
- ANISIA GAFTON – ,,POPULARITATE ÎN SHOWBIZ”
- CRISTI BRANCU – ,,EXCELENȚĂ PENTRU CEL MAI DINAMIC SHOW DE TELEVIZIUNE’’ – EXCLUSIV VIP
- DR. RALUCA PASCU – ,,EXCELENȚĂ ÎN STOMATOLOGIE’’ – iDentity Clinic
- VASILE LUP – ,,CEL MAI BUN SPEAKER MOTIVAȚIONAL AL ANULUI 2022”
- ADELINA MOISE – ,,REALIZĂRI REMARCABILE ÎN TURISM ȘI INDUSTRIA OSPITALITĂȚII” – PENSIUNEA RELAX
- CRISTINA POP – ,,SUCCESSFUL WOMAN LEADER’’
- DR. BOGDAN FURTUNĂ – ,,REALIZĂRI REMARCABILE ÎN DOMENIUL MEDICAL’’ – SPITALUL CLINIC COLȚEA
- DR. DANA BRATU – ,,EXCELENȚĂ ÎN DERMATOLOGIE ȘI MEDICINĂ ESTETICĂ” – DERMABEAUTY CLINIQUE
- LE CHATEAU – ,,BEST EVENT VENUE OF THE YEAR 2022”
- DOMINO’S PIZZA – ,,BEST QUALITY PIZZA BRAND’’
- ONUR OSMAN – ,,OUTSTANDING FASHION ENTREPRENEUR’’
- DR. PINTILIE CLAUDIU ALEXANDRU – ,,REALIZĂRI EXCEPȚIONALE ÎN CHIRURGIA ORALĂ ȘI IMPLANTOLOGIE’’
- HELENA FAKO – ,,OUTSTANDING ENTREPRENEUR’’ NOLIA BEAUTY
- NOAM – ,,BEST FURNITURE & HOME DESIGN 2022’’
- DR. ALIN BORTOLINI – ,,PLASTIC SURGEON OF THE YEAR” CLINICA DR. BORTOLINI #BEPERFECT
- ADELINA GRANCEA – ,,OUTSTANDING REALITY TV PRODUCER’’
- MBAKids ACADEMY – ,,CEL MAI COMPLEX PROGRAM MBA PENTRU COPII”
- MAIA CIORNII – ,,EXCELENȚĂ ÎN FRUMUSEȚE ȘI REALIZAREA CURSURILOR DE DERMOPIGMENTARE” ELITE BROW ACADEMY
- VANESA PÎRVULEȚU – ,, BEST HAIRSTYLES FOR PETS’’ THEGROOMINGROOM CRAIOVA
- ELENA M. DINESCU – ,,RISING STAR BEAUTY ACADEMY” – ELEM BEAUTY
- OLGA BEZNOS- ,,OUTSTANDING ACHIEVEMENTS IN PERMANENT MAKE-UP” BEZNOS STUDIO
- FLORIN GRIGORE – ,,PERFORMANȚĂ ÎN MUZICĂ POPULARĂ’’
- ANDA CIOBANU – ,,REALIZĂRI REMARCABILE ÎN DOMENIUL FRUMUSEȚII’’
- LOTUS ACADEMY BUCHAREST – ,,REALIZĂRI REMARCABILE ÎN EDUCAȚIA PREȘCOLARĂ”
- ELENA CIFTCI – ,,OUTSTANDING ACHIEVEMENTS IN BEAUTY INDUSTRY AND FRANCHISING SYSTEM”
- GEORGE ȘI DANIELA RĂINESCU – ,,CEA MAI RAPIDĂ EVOLUȚIE ÎN DOMENIUL DESIGNULUI INTERIOR” HOME DESIGN TIMIȘOARA
- THEO ROSE – ,,ARTISTUL ANULUI’’
- ALESSANDRO COLI – ,,RISING STAR’’
COMMENTS