Facebook a început să evalueze credibilitatea utilizatorilor cu ajutorul unei scale de la 0 la 1, în încercarea de a combate dezinformarea, potrivit directorului de produs al companiei, Tessa Lyons, care este însărcinată cu identificarea persoanelor răuvoitoare, citat de Washington Post.
Compania a dezvoltat acest sistem de evaluare în cadrul eforturilor de combatere a ştirilor false, a spus Lyons într-un interviu. Compania s-a bazat ca şi alte companii din sectorul tehnologiei pe raportarea de către utilzatori a conţinutului problematic, dar, pe măsură ce Facebook a oferit oamenilor mai multe opţiuni, unii utilizatori au început să raporteze în mod fals că unele informaţii nu sunt adevărate.
Scorul privind credibilitatea pe Facebook, cuprins între 0 și 1
Scorul privind credibilitatea utilizatorilor, cuprins între 0 şi 1, nu este conceput ca un indicator absolut al credibilităţii unei persoane şi nu este un scor unic al reputaţiei acordat utilizatorilor. În schimb, acest scor este una dintre metodele de măsurare, între miile de noi indicii de comportament pe care Facebook le ia acum în considerare pentru înţelegerea riscurilor.
Facebook mai monitorizează care utilizatori au tendinţa de a semnala ca problematic conţinutul publicat de alţi utilizatori şi care utilizatori sunt consideraţi credibili de către utilizatori.
Nu este clar ce alte criterii măsoară Facebook pentru a stabili scorul unui utilizator, dacă toţi utilizatorii au un scor şi cum este folosit acesta.
COMMENTS