Pisicile de casă nu transmit infecţii la om

Pisicile de casă nu transmit infecţii la om

Pisicile care trăiesc afară sunt de trei ori mai predispuse la infecţii cu patogeni sau paraziţi care pot fi transmise stăpânilor decât cele ţinute în mediul domestic, relatează phys.org. Aceasta este concluzia unui studiu publicat în Biology Letters, revista ştiinţifică a organizaţiei Royal Society.

Cercetarea s-a concentrat asupra a 19 agenţi patogeni întâlniţi la aceste animale. Aria de studiu a acoperit state precum Spania, Canada, Australia, Elveţia, Germania, Pakistan, Brazilia, Ţările de Jos şi insula Sfântul Kitts. De asemenea, cu cât mai departe se află felinele domesticite de ecuator, cu atât mai sensibile devin la viruşi şi la bacterii dacă petrec timp afară. „Fiecare grad al latitudinii absolute creşte probabilitatea infecţiilor cu patru la sută”, a afirmat autoarea principală a studiului, Kayleigh Chalkowski. „Te gândeşti că regiunile tropicale au mai multe animale sălbatice, mai mulţi paraziţi. Dar se pare că latitudinea are un efect opus”, a continuat aceasta.

Pisicile pot transmite Toxoplasma gondii

„Practic, indiferent de locul în care te afli în lume, păstrarea pisicii în interiorul casei reprezintă o modalitate excelentă de a le proteja de boli infecţioase”, a declarat Chalkowski. Ea consideră că acesta este un sfat bun, deoarece mulţi dintre agenţii patogeni purtaţi de aceste animale se pot răspândi şi la oameni, așa cum este Toxoplasma gondii.

Pisicile nu sunt singurele animale domesticite care pot transmite boli stăpânilor. Câinii, spre exemplu, pot transmite rabie, iar vacile poartă Cryptosporidium parvum, o boală parazitară care atacă tractul intestinal.

Numărul de pisici care trăiesc în mediul domestic este de 90 de milioane în Statele Unite ale Americii, în timp ce, la nivel global, estimările ezită între 500 de milioane şi undeva în jur de 600 de milioane, numărul felinelor ajungând până spre 8 miliarde.

COMMENTS

DISQUS: 0