Vrea să își facă o nouă operație la sâni. Despre cine e vorba?

Vrea să își facă o nouă operație la sâni. Despre cine e vorba?

În prezent, implanturile mamare reprezintă una dintre cele mai solicitate intervenții din România, dar și de peste hotare, iar procedurile și materialele utilizate sunt în continuă dezvoltare, pentru rezultate cât mai durabile și ușor de purtat. De la implanturile cu ser fiziologic, care au apărut prima dată, la cele pe bază de gel siliconic și apoi gel coeziv, au apărut în premieră în România, cele cu gaz, care reprezintă o tehnologie de ultimă generație, ce revoluționează domeniul medicinei estetice.

La nivel internațional, tehnologia are mai bine de 11 ani, așa că rezultatele preconizate sunt garantate. Gazul din compoziția implanturilor este unul medicinal, ceea ce înseamnă că organismul îl tolerează foarte bine.

,,În general, dezavantajul major al implanturilor este că, fiind grele, ele tind să coboare. Cu cât sunt mai ușoare, cu atât rezultatul este mai durabil. Astfel se poate opta pentru un volum mai mare al implantului, fără a afecta procesul de recuperare. În plus, confortul resimțit de cele care aleg o astfel de intervenție este considerabil mai mare”, a explicat dr. chirurg estetician, Călin Doboș.

Cine își dorește să apeleze la tipul acesta de intervenție?

Simona Trașcă vrea să își schimbe din nou implanturile, căci, susține ea, acestea au mici probleme inestetice și își dorește ceva mai performant. „Am avut probleme la primele operații și sunt nevoită să apelez la o nouă intervenție chirurgicală, iar aceste implanturi sunt cu 30% mai ușoare”, declară vedeta.

Acest tip de implant este disponibil în cabinetul dr. chirurg estetician Călin Dobos.

Pentru detalii și programări: http://drdoboscalin.ro/

COMMENTS

DISQUS: 0