Actriţa Selma Blair suferă de scleroză în plăci

Actriţa Selma Blair suferă de scleroză în plăci

Selma Blair, în vârstă de 49 de ani, a dezvăluit că suferă de o maladie autoimună a sistemului nervos, relatează AFP. Actriţa americană are scleroză în plăci, diagnostic ce i-a fost pus în această vară.

Starleta din ”Legally Blonde” şi ”Cruel Intentions” a anunţat sâmbătă pe contul ei de Instagram că a fost diagnosticată cu această boală în august, dar îi resimte simptomele ”de ani” de zile.

”Sunt handicapată. Mi se întâmplă să cad. Scap obiecte. Memoria îmi este înceţoşată”, povesteşte actriţa, care filmează în serialul science-fiction Netflix „Another Life”, exprimându-şi recunoştinţa faţă de costumiera Alissa Swanson, care o ajută se îmbrace.

Ce este scleroza în plăci

”Sper să le dau speranţă altora”, a adăugat actriţa, care a povestit că simte o mare oboseală fizică.

”Vreau să mă joc cu fiul meu din nou. Vreau să merg pe stradă şi să urc pe cal. Am o scleroză în plăci şi asta e viaţa. Dar dacă mă vedeţi că trântesc chestii pe stradă, nu ezitaţi să mă ajutaţi să le adun”, scrie ea.

Scleroza în plăci, care afectează peste două milioane de persoane în lume, mai ales femei, provoacă o degenerare a sistemului imunitar, care atacă mielina, membrana care protejează fibrele nervoase, şi provoacă simptome precum slăbirea musculară, tulburări de echilibru, de vedere, de vorbire, paralizii. Pe termen mai scurt sau mai lung, se poate instala un handicap ireversibil.

COMMENTS

DISQUS: 0