O schimbare este mereu binevenită! La asta s-a gândit şi Nicoleta Delinescu, una dintre cele mai iubite interprete de muzică dee petrecere din Banat, care a trecut recent pragul specialiştilor de la Beauty Art Aesthetics. Vedeta ştie că imaginea contează mult în industria în care activează, drept care a apelat la una dintre cele mai solicitate proceduri din estetica medicală la ora actuală. Despre ce vorbim, aflaţi în rândurile următoare, direct de la experţii clinicii vedetelor, Beauty Art Aesthetics!
PROFIL PERFECT AL BUZELOR ŞI VOLUM NATURAL,
LA BEAUTY ART AESTHETICS
Pentru că şi-a dorit buze mai pline, Nicoleta Delinescu a apelat la volumizarea lor, una dintre cele mai rapide metode de înfrumuseţare, cu efecte imediate şi evident, spectaculoase, de care vă puteţi bucura pe deplin doar dacă serviciile specialiştilor sunt de calitate.
Cu peste 15 mii de paciente mulţumite, Beauty Art Aesthetics a ajuns în topul clinicilor când vine vorba despre mărirea şi modelarea buzelor şi asta pentru că întotdeauna experţii de aici ţin cont de trăsăturile clientelor, pentru ca rezultatul să fie în armonie cu întregul. În plus, apelează la tehnici avansate de injectare, care pot corecta şi asimetriile.
Acidul hialuronic este substanţa preferată pentru intervenţiile de mărire a buzelor – mai mult volum, un contur mai bine definit, hidratare şi senzualitate – sunt plusurile pe care le aduce procedura.
NICOLETA DELINESCU, INTERVENŢIE MINIM INVAZIVĂ, PENTRU BUZE MAI PLINE
Intervenţia la care a apelat artista se realizează cu un ac fin, sub anestezie locală, astfel încât pacienta să nu simtă nici cel mai mic disconfort. Acidul hialuronic trebuie injectat în puncte cheie, pentru ca buzele să nu capete doar formă, ci şi volum, ambele potrivite fizionomiei.
Aflaţi că procedura este extrem de rapidă – cam 20 de minute durează, în total. Imediat după injectare, volumul buzelor este mai mare cu 30 la sută faţă de cum va fi zilele următoare, iar acest lucru este perfect normal. Cam în trei săptămâni vă puteţi bucura de rezultatele perfecte – buze mai sănătoase, mai ferme şi chiar mai tinere decât înainte! Acidul hialuronic poate combate şi ridurile din jurul buzelor, în cazul în care acestea vă creează probleme, ne lămuresc specialiştii Beauty Art Aesthetics. Tot ei ne spun că un volum mai pronunţat se obţine doar în timp, prin mai multe şedinţe. Rezultatul nu este permanent, tocmai de aceea trebuie să reveniţi la cabinet, după jumătate de an- un an, pentru retuş.
Pe Nicoleta Delinescu, supranumită Păpuşa din Banat, o puteţi găsi pe Facebook: https://www.facebook.com/Nicoleta-Delinescu-266397426749347/
Clinica Beauty Art Aesthetics este tot la un click distanţă: https://beautyartaesthetics.ro/
Deţinută de profesionoşti cu peste 10 ani de experienţă europeană şi premiată în ultimii trei ani, clinica Beauty Art Aesthetics vă aşteaptă cu servicii la superlativ, pentru a vă regăsi încrederea în propria persoană! Pentru informaţii suplimentare şi tarife, puteţi suna şi la numărul de telefon 0722 296 sau puteţi scrie un mail, la adresa: [email protected]
COMMENTS