Obiecte de artă din palatele europene la Onur Osman

Obiecte de artă din palatele europene la Onur Osman

Onur Osman colecționar de artă veche și nouă

Regele luxului Onur Osman este un cunoscut colecționar de obiecte de artă. Creatorul aparține unei generații tinere dar, spre deosebire de mulți dintre colegii de generație, el consideră că nu există artă născută doar din creativitate.

Arta este și a fost dintotdeauna un produs al celei mai înalte culturi a unei epoci, ne spune Onur Osman, arătându-ne că cei mai importanți creatori ai artei nemuritoare au trăit în mijlocul culturi epocii lor, absorbind și lăsându-se formați de marea artă a epocilor anterioare.

Mare iubitor de obiecte istorice, designerul Onur Osman adună obiecte de artă din expoziții și galerii cu circuit închis, în aproape toate călătoriile sale.

Conservare și reinterpretare a artei autentice

Orice creator de artă este – pentru Onur Osman – un om de cultură înainte de a fi un creator, iar acesta este un criteriu al neefemerității creației sale.

Onur Osman a fost întotdeauna înconjurat de picturi, statui, sculpturi și obiecte decorative, care au fost prezente nu numai în showroom-urile sale, ci de asemenea în toate casele în care a locuit din copilărie până în prezent. Designerul a afirmat într-un interviu de anul trecut că este convins că are clienți VIP care vin la el nu doar pentru creațiile sale, ci mai ales pentru cultura și arta din atelierul său din Calea Victoriei.

Creatorul Onur Osman a adunat în ultimii ani multe piese de colecție din operele designerilor semnificativi contemporani, așezându-le alături de opere de artă veche ale culturii europene. Uneori, prin atelierul său, poți vedea câte o statuie renascentistă dintr-un palat din sudul Franței, un candelabru vechi venețian sau o sculptură din lemn cu un cavaler din epoca Biedermeier, achiziționată de designerul excentric de la câte o casă de licitații dintr-una din călătoriile lui în jurul lumii.

 

COMMENTS

DISQUS: 0