Peste 55.000 de spectatori, în prima zi de Neversea 2019

Peste 55.000 de spectatori, în prima zi de Neversea 2019

Peste 55.000 de persoane au fost prezente în prima zi a Festivalului Neversea 2019, care are loc pe o plajă din Constanţa. Printre artiştii care au urcat joi pe scenă s-au aflat Inna, Alex Parker, Mahmut Orhan sau G-EAZY.

“Cei mai mulţi dintre ei au aşteptat însă să vină seara când pe scenele festivalului au urcat artiştii lor preferaţi. Unii dintre artiştii care au concertat aseară pe scena principală au fost prezenţi pentru prima dată la Neversea 2019 şi s-au arătat impresionaţi de numărul mare de fani”, au precizat organizatorii.

G-Eazy, pentru prima dată în România la Neversea 2019

Debutul ediţiei cu numărul trei a festivalului Neversea 2019 a fost făcut de pe scena principală de Partydul Kiss Fm condus de Olix şi Dan Finţescu, urmaţi de Alex Parker, Mahmut Orhan, Inna şi G-EAZY. Artistul american a fost pentru prima dată la noi şi s-a declarat impresionat de fanii pe care i-a găsit.

“Este pentru prima dată când vin în România. Tot ce am auzit, înainte să ajung, au fost poveştile despre Dracula. Însă am găsit aici un public minunat şi am rămas impresionat de căldura şi de energia cu care m-au primit , a declarat G-EAZY.

Pe scena principală a festivalului au mai urcat joi seara şi ATB, Alesso şi Lucas&Steve.

Abonamentele la preţul final de 600 de ron plus taxe incluse dar şi biletele de o zi pot fi cumpărate de pe neversea.com sau de la intrarea din festival.

COMMENTS

DISQUS: 0