Suntem permanent în căutarea frumuseții create de medicii esteticieni! Așa se explică trendul ascendent al intervențiilor de acest tip din ultimii ani. Din 2020 și până în prezent, numărul procedurilor de înfrumusețare a crescut cu 30 la sută, arată datele. Deși la nivel mondial sunt realizate, an de an, milioane de operații estetice, totuși unele sunt mai iubite decât altele. Doctorul Alin Bortolini, specialist în chirurgie plastică și estetică, ne dezvăluie care sunt intervențiile la care apelează cel mai des românii, la clinica sa, Be Perfect!
„Dacă în pandemie cererea pentru intervenții estetice a explodat, aflați că trendul se menține și în continuare. Ultima perioadă i-a făcut pe români să se analizeze cu și mai mare atenție în oglindă și să își facă, iată, curaj să remedieze ceea ce nu le place atunci când se privesc. Cele mai multe cereri primim din partea femeilor, însă și bărbații au început să prindă gustul intervențiilor estetice, dovadă că două dintre cele mai iubite operații din clinica noastră sunt cerute și de ei.„
AUGMENTAREA MAMARĂ, NUMĂRUL UNU ÎN PREFERINȚE
Fără doar și poate, mărirea sânilor cu implanturi mamare siliconice rămâne intervenția estetică numărul unu și în 2022. Este cea mai solicitată procedură la clinica Be Perfect, aici unde doctorul Alin Bortolini folosește cel mai popular tip de implant mamar.
ALIN BORTOLINI, FONDATOR BE PERFECT: „Implanturile mamare MENTOR sunt un brand extrem de cunoscut și de încredere în domeniul esteticii sânilor. Ele au oferit, de-a lungul timpului, numai rezultate excelente în clinica noastră. Se potrivesc dorințelor fiecărei femei, aduc siguranță și longevitate.„
Intervenția este recomandată tuturor femeilor care sunt nemulțumite de aspectul și de dimensiunea sânilor. Rotunde sau anatomice, mici sau mari, implanturile sunt adaptate fiecărei paciente.
ALIN BORTOLINI, FONDATOR BE PERFECT: „Prin această intervenție avem posibilitatea să corectăm forma sânilor, eventualele asimetrii și să conferim, desigur, volum acestora. Nu există un implant ideal pentru toate pacientele. Alegerea depinde, întotdeauna, de conformația sânilor naturali și de ceea ce își dorește pacienta să obțină.„
Pe scurt, dacă vă doriți o mărire a sânilor, dar vreți, în același timp, un aspect natural, implanturile anatomice vor fi soluția perfectă în acest caz. Din contră însă, dacă vreți ca schimbarea să fie evidentă ar trebui să vă orientați către cele rotunde. Deși, în general, implanturile anatomice sunt un pic mai costisitoare, trebuie să știți că ambele au aceeași calitate.
CHIRURGIA NASULUI: RINOPLASTIA, TOT MAI CĂUTATĂ
A doua intervenție în ceea ce privește popularitatea este rinoplastia, potrivit doctorului Alin Bortolini. O procedură puternic personalizată, corecția nasului ne ajută să obținem forma și dimensiunea la care am visat mereu, aducând și alte beneficii pacienților.
ALIN BORTOLINI, FONDATOR BE PERFECT: „Atât femeile, cât și bărbații au început să apeleze tot mai des la această intervenție, cea mai veche operație de înfrumusețare făcută, în trecut, în forme rudimentare, desigur. Clienții care sosesc la noi apelează la rinoplastie nu doar din motive estetice. Prin intermediul intervenției, putem rezolva definitiv probleme medicale precum traumatisme, deviație de sept sau cornete înfundate.„
Intervenția este recomandată doar celor care au peste 16 ani, vârstă la care structura nazală a ajuns la 90% din maturitate. La clinica Be Perfect, pacienții au parte de rinoplastie deschisă, o procedură care permite un diagnostic sigur, rezolvă probleme mai complicate și îl ajută pe specialist să aibă o mai bună vizibilitate asupra nasului.
ALIN BORTOLINI, FONDATOR BE PERFECT: „Rinoplastia rămâne una dintre cele mai complexe și mai sofisticate intervenții chirurgicale, cu îmbunătățiri considerabile asupra pacientului. Pentru că investim în tot ce înseamnă calitate, la Be Perfect efectuăm intervenția cu tehnologii de ultimă oră și cu un atent simț pentru detalii.„
ȘI BLEFAROPLASTIA CÂȘTIGĂ TOT MAI MULT TEREN
Topul celor mai căutate intervenții ale momentului la clinica Be Perfect este completat de blefaroplastie, operația de corectare a pleoapelor, deosebit de populară atât printre femeile, cât și printre bărbații trecuți de vârsta de 40 de ani, dar nu numai. La fel ca rinoplastia, și intervenția de față aduce mai mult decât avantaje estetice.
ALIN BORTOLINI, FONDATOR BE PERFECT: De multe ori, blefaroplastia se impune. Excesul de piele de la nivelul pleoapei superioare poate afecta vederea prin reducerea câmpului vizual. Nu este însă mai puțin adevărat că, estetic vorbind, pleoapele căzute conferă duritate chipului și un aspect îmbătrânit. Prin blefaroplastie reușim să redăm expresia deschisă, prietenoasă, luminoasă.„
Concret, prin intermediul acestei intervenții chirurgicale se elimină excesul de piele, de grăsime și mușchi de la nivelul ambelor pleoape, superioară și inferioară sau doar de la una dintre ele, totul pentru a reda ochilor aspectul tânăr. Operația se întinde pe maximum două ore, în funcție de complexitatea cazului. Uneori ea se poate efectua doar sub anestezie locală, fiind o intervenție relativ simplă.
Realizate întotdeauna individualizat, procedurile efectuate la Be Perfect vă pot reda aspectul la care ați visat întotdeauna! Programați-vă la o consultație și aflați ce trebuie schimbat, pentru a vă bucura de fizicul dorit. Doctorul Alin Bortolini vă face cunoscute, pe canalul său unic de YouTube, cum decurg cele mai populare proceduri de înfrumusețare: https://www.youtube.com/c/BePerfectbyDrBortolini
Pentru a afla informații suplimentare despre cele mai iubite proceduri la ora actuală, vă invităm pe site-ul oficial al clinicii fondate de doctorul Alin Bortolini: https://beperfect.ro/
COMMENTS