Prima vizită la dentist a micuţului tău este un moment important pentru întreaga familie şi asta pentru că poate modela pe termen lung întreaga atitudine pe care o va avea copilul faţă de tot ce înseamnă îngrijirea orală şi, implicit, faţă de controalele regulate la stomatolog. Adulţii pot contribui la îmbunătăţirea primei experienţe de acest fel, prin pregătirea celui mic pentru vizită. Care sunt paşii esenţiali, afli de la doctorul Raluca Chivu, fondatoarea clinicilor Orizont Dental Clinique.
Cum îţi pregăteşti copilul pentru prima vizită la dentist?
Tipsuri şi rolul şedinţelor de acomodare
Probabil cel mai important aspect în succesul primei vizite a copilului la dentist îl cântăreşte atitudinea pozitivă pe care părinţii ar trebui să o păstreze, atunci când îi povestesc celui mic despre stomatolog. Cumpără şi citeşte alături de el cărţi tematice, cu poze colorate sau arată-i animaţii sugestive şi evită cuvinte neplăcute, precum „injecţie” sau „anestezie”. Îi vei atrage astfel atenţia şi va deveni chiar interesat să trăiască şi el o astfel de experienţă.
„Este extrem de important să transformăm vizita la dentist într-o poveste, iar pentru asta avem nevoie şi de ajutorul părinţilor, care trebuie să le vorbească în termenii potriviţi şi din vreme copiilor despre tot ce implică aceasta. Orizont Dental Clinique beneficiază de cabinete special dedicate celor mici, cu echipamente şi mobilier adaptate lor, pentru ca ei să perceapă experienţa ca pe o aventură! Am creat chiar şi personaje speciale, fiecare cu o misiune bine definită, în aşa fel încât vizita să fie chiar distractivă!”, declară doctorul Raluca Chivu.
Încurajează-ţi copilul ca la prima vizită să îşi aducă şi jucăria preferată, pentru a-i oferi confort. Nu uita de micile recompense după încheierea controlului, în aşa fel încât el să asocieze experienţa cu o amintire plăcută. Acest lucru îi poate creea obiceiurile sănătoase de mai târziu: va deveni adultul responsabil, care nu omite controalele regulate pentru menţinerea unei danturi sănătoase!
„Pentru copiii mai puţin cooperanţi, şedinţele de acomodare se dovedesc a fi salvatoare! În acest fel, îi familiarizăm cu personalul şi cu echipamentele, explicându-le în termeni simpli ce urmează să se întâmple, ce face fiecare dispozitiv, schimbându-le astfel comportamentul la viitoarele vizite. Putem, totodată, să prevenim inclusiv traumele emoţionale, căci un copil cu frică de dentist poate deveni adultul care refuză să treacă pragul cabinetelor stomatologice.”
Importanţa primei vizite la dentist
Deşi prima vizită la dentist este recomandată în jurul vârstei de un an sau în termen de şase luni de la apariţia primul său dinte, potrivit Asociaţiei Americane de Stomatolgie, părinţii români îşi aduc mai târziu sau chiar deloc copiii la stomatolog. Asta deşi primul control nici măcar nu este unul invaziv, potrivit doctorului Raluca Chivu: „Prima vizită este esenţială şi pentru cel mic, dar şi pentru părinţi, întrucât pot afla recomandări valoroase specifice vârstei celui mic. În cadrul controlului, specialiştii noştri pedodonţi vor examina dinţii şi gingiile copilului şi vor oferi sfaturi în ceea ce priveşte periajul corect şi alimentaţia echilibrată.”
Prima vizită poate oferi şi prilejul stabilirii unui plan de vizite ulterioare, pentru monitorizarea dezvoltării danturii, o etapă esenţială pentru zâmbetul celui mic, zâmbet care poate fi ameninţat de cariile de biberon şi de problemele de aliniere de mai târziu. În plus, vei putea discuta cu specialistul şi despre opţiunile de tratament, dacă se impune acest lucru.
Şi dinţii de lapte au nevoie de îngrijire!
Deşi majoritatea adulţilor tind să nu ofere grija necesară dinţilor de lapte, din simplul motiv că „oricum vor cădea”, adevărul este cu totul altul! Medicii militează pentru controalele de la cele mai mici vârste, întrucât dinţii din copilărie influenţează dinţii definitivi din multe puncte de vedere.
Dr. Raluca Chivu, fondator Orizont Dental Clinique: „Dincolo de faptul că îngrijirea dinţilor de lapte îi ajută pe copii să dezvolte obiceiuri de igienă orală corecte, le transmitem părinţilor că tot ei ghidează şi dinţii permanenţi. Cu alte cuvinte, dinţii definitivi pot erupe în poziţii incorecte, pot migra sau pot avea la rândul lor probleme, în lipsa unei îngriji adecvate sau dacă dinţii de lapte sunt pierduţi prematur.”
Cu alte cuvinte, cariile la dinţii de lapte, pe lângă faptul că îi vor cauza dureri copilului tău şi îi vor afecta starea generală de sănătate, pot cauza şi infecţii, iar o infecţie dentară netratată va avea un cuvânt greu de spus şi în ceea ce priveşte dinţii permanenţi, care încă nici au erupt. Totodată, dinţii de lapte, pe lângă faptul că permit copilului să mestece corect alimentele, vor ajuta şi la dezvoltarea sănătoasă a oaselor maxilare! Asigură-le, aşadar, dinţilor permanenţi un „teren” propice şi bine pregătit, ca să reziste o viaţă întreagă! Copilul tău nu trebuie să ştie ce înseamnă durerea dentară!
*Acest articol este STRICT informativ! Pentru date suplimentare şi soluţii personalizate, adresează-te unui specialist!*
Detalii despre doctorul Raluca Chivu şi clinicile Orizont Dental Clinique găsiţi în mediul online:
COMMENTS