Meniul întregeşte, fără doar şi poate, o nuntă. Este adevărat că invitaţii nu vor participa la petrecerea voastră cu gândul la ceea ce se află în farfurie, dar mâncarea atent aleasă este, cu siguranţă, unul dintre aspectele esenţiale ale evenimentului.
Pentru că ştiu cât stres implică pentru miri organizarea unei nunţi, consultanţii de la Royal Palace Ballroom, o locaţie exclusivistă din nordul Capitalei, simplifică întregul proces! De ce factori să ţineţi cont atunci când alegeţi meniul, ca să fiţi siguri că vă veţi impresiona invitaţii, aflaţi în rândurile următoare.
DEGUSTAREA, ESENŢIALĂ ÎNAINTE DE MARELE EVENIMENT
Întotdeauna porniţi la drum cu gândul: calitate, nu cantitate! Cum puteţi să vă convingeţi că preparatele la care visaţi sunt fix cum vi le imaginaţi? Testând felurile de mâncare care vă pot fi puse la dispoziţie şi alegându-le pe cele care vă plac cel mai mult! Orice restaurant care se respectă pune accent pe degustarea meniului, pentru ca mirii şi invitaţii lor să nu aibă surprize neplăcute tocmai în cea mai importantă zi!
Dacă vreţi şi cantitate, şi calitate în acelaşi timp, clar va fi nevoie să scoateţi mai mulţi bani din buzunar. În general, mirii preferă porţiile de bun simţ, care să nu încarce farfuriile. Ţineţi cont de faptul că la orice nuntă se consumă chiar şi 4 feluri de mâncare, deci ce rost are să fiţi sătuli… de la prima porţie?
ANOTIMPUL VĂ SUGEREAZĂ ALEGERILE!
Atunci când nu ştiţi spre ce să vă îndreptaţi, orientaţi-vă după sezon! Primăvara şi vara nu sunt potrivite alimentele grele. Tocmai de aceea, roşiile cherry ori prăjiturile cu fructe de pădure incluse în meniu pot fi o alegere excelentă în aceste anotimpuri. Ca să vă faceţi o idee, în general, gustările reci sunt ideale pentru sezonul cald, în schimb, pentru cel rece sunt preferate aperitivele calde şi felurile de mâncare bogate în carne.
FELURI TRADIŢIONALE SAU MODERNE?
Chiar dacă voi aveţi rolul principal la eveniment, nu trebuie să uitaţi şi de preferinţele culinare ale invitaţilor. Soluţia sigură este să le oferiţi o paletă largă de aperitive şi de specialităţi care să bucure orice gust. De un lucru trebuie însă să ţineţi cont: nu combinaţi stilurile! Nu puteţi servi la primul fel fructe de mare, pentru ca mai apoi să continuaţi cu ceva tradiţional, ca mămăliguţă cu sarmale. Nu veţi face decât să vă confuzaţi invitaţii, plus de asta, combinaţia chiar nu poate funcţiona în cadrul aceluiaşi meniu!
Ţineţi seama de faptul că şi cel mai banal platou poate ieşi din tipare, dacă bucătarii vin cu o prezentare inedită. Felul în care arată preparatele atrage, înainte de toate, invitaţii!
ÎNDULCIŢI-VĂ EVENIMENTUL!
Tortul este, cu siguranţă, rockstar-ul evenimentului vostru! Cu toţii îl aşteaptă, căci reprezintă un moment unic la orice petrecere de nuntă. Dar până la tort… cu ce vă îndulciţi invitaţii? Un concept care vine de peste Ocean a început să câştige tot mai mult teren şi în ţara noastră şi completează astăzi meniul de nuntă. Este vorba despre candy bar, colţul dulce al oricărei petreceri, deliciul adulţilor, dar şi al copiilor.
Cu o gamă de dulciuri, de la mini prăjituri, la brioşe, mousse-uri şi acadele, candy bar-ul este un serviciu extra la care apelează tot mai mulţi miri, nu doar pentru gustul irezistibil, ci şi pentru faptul că poate spune o poveste. Aranjat într-un stil aparte, candy bar-ul fură privirile tuturor invitaţilor.
Pentru mai mult detalii legate de meniul de nuntă perfect, consultanţii Royal Palace Ballroom vă aşteaptă la… palatul de la marginea Capitalei, pentru o întâlnire! Cu meniuri care pornesc de la 79 de euro, Royal Palace Ballroom vă poate transforma nunta visurilor în realitate.
Găsiţi cea mai nouă locaţie de evenimente pe strada Mihai Eminescu, la numărul 87, în comuna Tunari, din judeţul Ilfov! Aveţi la dispoziţie site-ul: https://royalpalaceballroom.ro/, dar şi pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/royalpalaceballroom/
Pentru informaţii suplimentare puteţi apela numărul de telefon: 0748 018 018 sau puteţi scrie un mail la adresa: [email protected]
COMMENTS