Meteorit în cădere, surprins pe cerul din SUA

Meteorit în cădere, surprins pe cerul din SUA

Localnicii din mai multe state americane au postat pe rețelele sociale imagini cu un obiect neidentificat apărut pe cer, în timpul nopții. Mulți au fost surprinși de apariția corpului ceresc și au emis tot felul de ipoteze despre proveniența sa.

De fapt, obiectul care a stârnit panică și le-a dat bătăi de cap cetățenilor din sudul SUA este un meteorit care a luat foc la contactul cu atmosfera Pământului, scrie AccuWeather.com.

Astfel de apariții nu sunt deloc neobișnuite, iar astronomii au anunțat că ele se vor înteți în preajma zilelor de 9 – 10 noiembrie, când va avea loc ploaia de stele Tauride.

Ce sunt ploile de stele Tauride

Tauridele de sud pot fi văzute pe cer în prima parte a lunii noiembrie și provin din cometa 2P/Encke, iar Tauridele de nord apar abia spre jumătatea lunii noiembrie, la fel ca Andromedidele. În luna noiembrie, atracția cea mai mare este pentru Leonide, care sunt vizibile spre sfârșitul lunii.

COMMENTS

DISQUS: 0