Iubesc, iubeşti, iubeşte, noi şi voi iubim… Se spune că, atunci când o persoană iubeşte, energia produsă de acest sentiment măreţ ajunge la mii de kilometri depărtare. Aşadar, orice lucru la care te gândeşti şi pe care îl faci, capătă amploare şi se multiplică rapid. În mod similar, o binecuvântare tăcută, un gând de dragoste sau de mulţumire îndreptat spre ceilalţi, conţine o vibraţie care va fi resimţită în tot Universul. Să nu te îndoieşti niciodată de impactul tău asupra lumii, fiecare dintre noi putem cultiva o viziune nouă asupra vieţii şi suntem deopotrivă capabili să ne aducem această contribuţie firească, fie că este una măreaţă sau una măruntă; fiecare are rolul ei în final. Trăieşte misterul începând să percepi ceea ce scapă privirii unui ochi obişnuit. Iubeşte cerul, luna, soarele, pădurile şi animalele. Iubeşte copiii şi bătrânii, căci toate acestea vor fi părtaşe la această frumoasă viziune despre viaţă. Viaţa ta!
În mod firesc, vei interioriza înţelepciunea armoniei paşnice care se găseşte în toate aceste minuni pe care natura ni le oferă tuturor în mod egal. „Tu nu eşti ceea ce crezi, eşti ceea ce gândeşti. Astfel, schimbă-ţi gândurile şi-ți vei schimba lumea!” Convingerile tale despre tine, despre mine, despre ceilalți, despre perspectivele tale de viață, toate, absolut toate gândurile tale au un impact major asupra omului care vei deveni. „Am înțeles, dar cât de departe se poate merge?” Doar prin gândire şi faptă puteţi ajunge, în sfârşit, persoana care vă doriţi să fiţi. Aici interveniţi dumneavoastră. Aşa cum ştiţi, tehnicile de gândire şi de acţiune sunt utilizate într-o mulţime de scopuri. Credinţa ne permite să ne transformăm felul de a fi. Cel mai important lucru este că o astfel de transformare se poate realiza fără intervenţia vreunei acţiuni de ordin fizic sau a unei interacţiuni cu ambientul. Trebuie doar să gândim limpede. Dar ce înseamnă limpede? A vă limpezi mintea înseamnă că subconştientul şi conştientul sunt în armonie deplină, adică întreaga dumneavoastră fiinţă îşi doreşte acelaşi lucru. Astfel, printr-o gândire clară, printr-o meditaţie profundă, având inima deschisă, putem crea o realitate personală nouă. Starea nouă de a fi creează întotdeauna o personalitate nouă, personalitatea ta. Reţineţi că acesta nu poate fi doar un proces intelectual. Gândurile şi sentimentele trebuie să fie de aşa manieră încât inima să fie cea care dă startul acţiunilor viitoare. Deschideţi-vă inima şi reflectaţi ori de câte ori doriţi să acţionaţi. Emoţiile superioare de iubire, de gratitudine, recunoştinţă şi aşa mai departe, prezintă frecvenţe mult prea înalte care nu permit instalarea eşecului în viaţa noastră. Fiţi conştienţi de faptul că energia vă stă unde vă e concentrată şi atenţia. Energia pe care o eliberaţi din trup se transformă în materia primă pregătită să o folosiţi în vederea creării unui nou viitor. Aşadar, bazaţi-vă pe propriile instincte şi întrebaţi-vă mereu ce aţi învăţat din experienţele trăite. Astfel vei reuşi să-ţi concentrezi atenția asupra evoluţiei tale ca persoană. Tot ceea ce faci se bazează pe alegeri. Tu şi numai tu eşti responsabil pentru fiecare decizie şi alegere pe care le faci! În schimb, ai sută la sută controlul asupra deciziilor pe care le vei lua de acum înainte. Şi nu uita: Termenul-limită este cel care te motivează să mergi înainte. Va trebui să depui un efort mai mare pentru a-ți atinge obiectivele, iar apropierea termenului-limită te va inspira pentru a te putea concentra mai bine, în vederea obținerii celui mai bun rezultat. Așadar, nu dormi cu ochii deschiși! Mai bine umple-ți inima cu bucurie, iubire, compasiune și recunoștință și acționează! Acționează acum, nu mai amâna, fă ajustările care trebuie făcute, căci este cel mai potrivit moment pentru tine! Este momentul tău! Crede în tine și fii convins că se va întâmpla!
Eu îți mulțumesc că mi-ai înțeles cuvintele și îți doresc numai bine… dar, de asemenea, ține minte: Nu-i crede pe cei care îți spun că un lucru pe care tu îți dorești să se întâmple este imposibil. Se va realiza cu siguranță! Ceea ce gândim și transmitem este întocmai ceea ce primim. Acestea sunt așa-numitele profeții care se autoîmplinesc. Practic, devii acea persoană specială pe care o ai în minte și te ridici la nivelul propriilor acțiuni.
Sănătatea, fericirea și împlinirea sunt cuvintele care îmi sună acum în minte. Și cum orice lucru la care te gândești capătă amploare și se multiplică rapid, eu îți spun sincer:
Mă gândesc la tine.
Carmen Barcan, terapeut
COMMENTS