Viaţa rapperului şi actorului haitian Wyclef Jean va fi transpusă de Netflix într-un lungmetraj de animaţie cu imagini generate de computer. Fondatorul grupului Fugees va fi producătorul filmului, care nu are încă un titlu, iar scenariul va fi scris de Justin Marks, care mai semnează „The Jungle Book”, continuarea acestuia şi „Top Gun: Maverick”, potrivit NME.
Lungmetrajul îl va urmări pe Wyclef Jean, triplu premiat cu Grammy, de la copilăria din Haiti până la începutul carierei în muzică.
„Am crescut într-o sărăcie extremă, dar eram bogat în imaginaţie. Acum, să văd acea imaginaţie devenită realitate cu ajutorul Netflix şi al partenerilor mei de producţie mă face să vreau să spun copiilor din toate mahalalele din lume să nu înceteze vreodată să viseze”, a spus Jean.
O dată de lansare pentru film nu a fost încă stabilită
Născut pe 17 octombrie 1969, în Croix-des-Bouquets, Haiti, Wyclef Jean a emigrat împreună cu familia, pe când avea vârsta de 9 ani, în Statele Unite. La New York, el şi-a început cariera muzicală ca membru al grupului rap Fugees, alături de Lauryn Hill şi Pras, cu care a lansat două albume de studio – „Blunted on Reality”, în 1994, şi „The Score”, în 1996. Solo, a lansat opt discuri, cel mai recent fiind „Carnival III: The Fall and Rise of a Refugee”, apărut în 2017. A primit trei premii Grammy, a colaborat cu nume precum Shakira, Avicii şi Young Thug, şi a jucat în mai multe filme.
Wyclef Jean a vrut să participe la alegerile prezidenţiale din Haiti în 2010, dar a fost nevoit să se retragă din cauza unor probleme legate de rezidenţa sa. În plus, el a fost implicat într-un proces de 2 milioane de dolari pentru că ar fi escrocat un grup rap din anii 1990.
În 2012, Wyclef Jean a publicat volumul de memorii „Purpose: An Immigrant’s Story”.
COMMENTS