Orice detaliu face diferența în amenajarea unei locuințe cu stil. Dacă ați terminat de construit casa visurilor dumneavoastră, tocmai v-ați mutat într-o locuință nouă sau pur și simplu vreți să adăugați un plus de eleganță imobilului în care trăiți deja, specialiștii VegaProd Sistem vin cu o soluție simplă, dar de efect, gata de montat exact la intrarea în casă. Este vorba despre copertinele din sticlă, ale căror avantaje le descoperim în rândurile următoare.
Cu o experiență de peste un deceniu în domeniul amenajărilor interioare și exterioare, VegaProd Sistem vă pune la dispoziție copertine din sticlă, realizate la cele mai înalte standarde. Acestea au mai mult decât rolul de a permite luminii să intre în interiorul clădirii. Pe lângă faptul că dau un aer modern locului, oferă și protecție împotriva ploii și ninsorii. Doar două elemente alcătuiesc copertina: inoxul și sticla.
„Sistemul este disponibil în diferite versiuni, depinzând de numărul foilor de geam, de numărul punctelor de fixare, precum și de direcția de evacuare a apei. Sticla este executată din geam securizat și/ sau laminat și este testată împotriva căldurii și a umezelii excesive.” – echipa VegaProd Sistem
În plus este o soluție atât pentru locuințe personale, cât și pentru instituții ori magazine. Și pentru că speciliștii de la VegaProd Sistem pun accent pe gusturile clienților, puteți personaliza geamul, în așa fel încât să se potrivească perfect cu restul decorului: „Geamul poate fi clar, colorat reflexiv, sablat sau serigrafiat. Trebuie să țineți cont însă că de mărimile și solicitările pe care trebuie să le suporte depinde și grosimea lui!„
Cu alte cuvinte, în calcul se ia și greutatea copertinei în sine, rezistența la vânt, dar și ce cantitate de zăpadă trebuie să suporte în sezonul rece. Tocmai pentru ca rezistența să nu creeze probleme de siguranță în timp, orice copertină trebuie realizată pe baza unui proiect, recomandă specialiștii VegaProd Sistem.
STICLA, O SOLUȚIE CARE NU SE DEMODEAZĂ
Fiind realizată din sticlă, copertina poate fi integrată cu succes în orice stil arhitectural! Nici trebuie să vă faceți griji că se va demoda vreodată. Reprezintă o investiție pe termen lung, care vine la pachet cu o serie de avantaje majore, comparativ cu alte materiale din care ar putea fi creată, precum metalul, plasticul sau lemnul: sticla nu ruginește, nu putrezește, nu duce la formarea mucegaiului, iar curățarea ei este extrem de simplă și de rapidă. De asemenea, este rezistentă la temperaturi ridicate, dar și la umezeală excesivă, asigură specialiștii.
O copertină din sticlă poate fi montată oricând, chiar dacă inițial nu o aveați o proiectul casei. Se poate prinde fie printr-un sistem de cabluri, fie pe structuri metalice ușoare, dar rezistente, independente de clădire.
Specialiștii VegaProd Sistem vă invită pe site-ul oficial, pentru galerii foto ale unor proiecte deja realizate, care vă pot servi și dumneavoastră drept sursă de inspirație în amenajări – https://vegaprod.ro/ Și pentru că acasă este despre confort, tot aici găsiți portofoliul complet de servicii marca VegaProd Sistem, cu care vă puteți schimba complet locuința! Și Dorian Popa, Amna, Liviu Teodorescu și Connect-R au apelat la ei pentru amenajări.
Consultanța este gratuită. Prețuri, dar și alte informații suplimentare găsiți la numărul de telefon: 0760.273.174, dar şi la adresa de mail: [email protected]
COMMENTS