Cum recunoaștem un atac de panică

Cum recunoaștem un atac de panică

Agitația continuă și presiunea din ce în ce mai mare vin la pachet cu frici și de multe ori cu atacuri de panică. Psihologii trag un semnal de alarmă și spun că oricine poate să sufere un atac de panică mai devreme sau mai târziu în viață.

Atacurile de panică nu sunt ușor de recunoscut, având în vedere că simptomele sunt multe, spun specialiștii, cea mai frecventă fiind frica. „Important pentru diagnostic este să fie prezente cel puțin patru, de genul palpitații, creșterea ritmului cardiac, senzația de sufocare, o respirație agitată, senzația de greață, de durere în piept sau de jenă la nivelul abdomenului și starea extremă de intensă de frică. Aș putea spune chiar teroare, cu ideea că există un pericol iminent de moarte. Ți se poate părea că ai senzația de corp foarte ușor, ca și cum ne uităm la noi în timp ce ni se întâmplă toate astea sau ca și când ni se umflă un balon în cap, avem senzația de cap foarte ușor”, explică psihologul Florentina Ionescu. Toate acesta sunt completate de transpirații, frisoane, tremurături sau furnicături la nivelul membrelor.

Ce trebuie să faci dacă ai un atac de panică

Nu e ușor de gestionat un asftel de moment delicate, dar psihologii spun că trebuie să ne mutăm atenția de la simptomele atacului de panică și să respirăm adânc. „La atacul de panică preocuparea pentru simptome este atât de mare, deși este vorba despre un pericol mai degrabă imaginar decât unul real, încât pur și simplu uită să respire sau respiră superficial sau sacadat, ceea ce duce la epuizare. Deci în primul rând să respire. În al doilea rând să mute atenția de la simptome. Cu cât ești mai atent la simptomele fizice, cu atât ele se vor intensifica, prin urmare e foarte important să îți ții mintea ocupată. De exemplu, poți să spui tabla înmulțirii, poți să numeri invers, poți să spui o rugăciune. Orice pentru a-ți muta atenția de la simptome,” recomandă Florentina Ionescu.

COMMENTS

DISQUS: 0