După ciclonul care s-a abătut asupra peninsulei Halkidiki din Grecia, acum un seism a băgat spaima în turiști. Cutremurul cu magnitudinea 4,7 a avut loc sâmbătă seara în vestul Greciei, anunţă Institutul de geodinamică din Atena, relatează The Associated Press.
Epicentrul seismului, înregistrat la ora locală 18.08 (şi ora României), a fost localizat la aproximativ 30 de kilometri nord-vest de oraşul Agrinio, la o adâncime de 28 de kilometri.
Nu au fost raportate pagube sau răniți. Grecia se află într-o regiune seismică activă, iar cutremure de această intensitate sunt frecvente.
7 morţi şi 100 de răniţi după furtuna din Halkidiki
Doi turişti români, o femeie şi un copil, au murit în Nea Plagia, miercuri, după ce acoperişul restaurantului în care se aflau s-a prăbuşit în timul unei furtunii. Alte cel puţin 100 de persoane au fost rănite, dintre care 23 au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind spitalizate. Victimele sunt un cuplu din Cehia, cei doi români şi doi ruşi, dar și o altă persoană al căruit trup a fost găsit ulterior în mare.
Prognoza meteorologilor este îngrijorătoare. Deşi acum pericolul a trecut, se pare că un nou ciclon va ajunge în curând din nou în Grecia, Italia, dar și în Marea Neagră. Acest ciclon va aduce din nou furtuni, poate nu la fel de intense pentru că temperaturile au mai scăzut. Este o circulație la nivelul emisferei deosebită față de ce ne-am obișnuit”, a explicat meteorologul Simona Căpșună la Digi24.
COMMENTS