Ediția cu numărul șase a Galei I Success „Celebrity Awards –“Femei de succes” a avut loc luni, 9 decembrie, la Aristocrat Events Hall, un centru exclusivist de evenimente devenit deja tradiţie, unde invitaţii au ajuns să se simtă ca într-o mare familie.
Cele mai în vogă vedete din televiziune, film, muzică, modă, dar şi femei de afaceri, personalități din lumea medicală și chirurgi de excepție au fost premiați în cadrul Galei I Success „Celebrity Awards – Femei de Succes”, în prezenţa a peste 250 de invitați, un eveniment sub egida “I Success”.
Printre momentele artistice ale serii s-a numărat și recitalul susținut de artista Ana Maria. Adoră să i se vorbească în șoapte, căci așa se numește și cea mai recentă piesă a sa, dar atunci când are un cuvânt de spus o spune tare și răspicat. Tânăra artista este o persoana exigentă, ambițioasă, credincioasă, iubește animalele și își dorește să facă performanță în cariera ei muzicală. Are și sprijin din partea părinților ei, care au îndrumat-o să aleagă drumul cel mai bun în viață.
În cadrul evenimentului, Ana Maria a fost o prezență diafană, dar sexi, și a făcut furori cu tinuța aleasă special pentru deschiderea Galei. Publicul s-a declarat încantat și aceasta a fost ovaționată minute în șir.
COMMENTS