Doctorul Calin Dobos acuzat pe nedrept de omor din culpa!

Doctorul Calin Dobos acuzat pe nedrept de omor din culpa!

In urma cu 1 zi medicul chirurg Călin Doboş a fost condamnat de Curtea de Apel Galaţi, la trei ani de închisoare cu executare şi interdicţa de a exercita profesia pentru o perioadă de patru ani desi fusese achitat de prima instanta care a judecat cazul.  În timpul procesului, judecătorii au exclus ca nelegal administrate probe importante aduse de procurori, printre acestea numărându-se raportul medico-legal de necropsie, referatul medical privind intervenţia chirurgicală, avizul Comisiei de Avizare şi Control a Actelor Medico-Legale emis de IML Iaşi, raportul de expertiză medic-legală de necropsie şi avizul Comisiei Superioare Medico – Legale din cadrul Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”.

Familia dezminte faptul ca acesta intentiona sa fuga din tara si avea programata aceasta calatorie deoarece voia sa sarbatoareasca ziua baiatului sau care este pe data de 14 Decembrie iar in data plecarii lui nu era emisa aceasta decizie. Se stie faptul ca medical calatorea aproape in fiecare week-end inafara tarii si exista dovezi care sa confirme acest lucru. In urma dovezilor prezentate acesta nu se astepta la acest verdict deoarece stia ca este nevinovat.

Doctorul avea drept de libera practica iar femeia decedata i-a ascuns medicului ca suferea de TBC si de o tumora a intestinului.

O parte din responsabilitate a fost alocată şi pacientei decedate de către medicul Doboş, care a afirmat că femeia i-ar fi ascuns că urmă cu doar câteva luni ar fi suferit o operaţie pentru o tumoare pe peretele abdominal. Atât doctorul suspectat de ucidere din culpă, cât şi medicii implicaţi în tratarea victimei după internarea în Spitalul de Urgenţă s-au acuzat reciproc de moartea femeii. Călin Doboş a susţinut mereu că nu i-ar fi perforat femeii intestinul şi că aceasta i-ar fi ascuns problemele sale medicale, respectiv că ar fi suferit de TBC şi ar fi avut o tumoră de perete abdominal.

În ceea ce priveşte moartea pacientei Irina Ciuraru, după ce aceasta a fost supusă unei operaţii de lipoaspiraţie, medicul gălăţean a încercat să demonstreze că era aproape imposibil ca manevrele făcute la intervenţie să îi perforeze acesteia intestinele.

„Deasupra intestinelor este acea foiţă numită popular prapur. Deasupra acestuia se află peritoneul şi deasupra există aponevroza musculară, iar deasupra ale două sau trei straturi musculare, în funcţie de zonă. Este imposibil să intri cu o canulă boantă şi să penetrezi un plan muscular. Pătrunderea cu canula ar fi lăsat urme extrem de vizibile în toate aceste straturi. Tehnica operatorie presupune că poziţia canulei este orizontală, paralelă cu planul muscular. Grăsimea este în suprafaţă, nu este în profunzime, iar extragerea ei se face cu această canulă, care este boantă”. a declarat doctorul.

Medicul care a operat-o la spitalul judetean din Galati este acelasi cu cel care a facut necropsia.

„Am constatat că se pare că s-a intervenit în mod greşit de către medicul care a preluat pacienta cât a fost internată la Spitalul de Urgenţă. Peste toate acestea s-ar fi suprapus şi infecţia cu o bacterie care provine dintr-o infecţie intraspitalicească.Ţineţi minte că în 2011 la Spitalul de Urgenţă au decedat două persoane din cauza infecţiei cu Acinetobacter. Am contestat deja raportul medico-legal şi facem şi o cerere să fie audiaţi toţi cei care au tratat-o pe această pacientă. Nu spunem cine este vinovat şi de ce. Vrem doar să se facă dreptate. Vrem să aflăm adevărul. Iar mai există un lucru ciudat: medicul care a operat-o la Spitalul de Urgenţă este acelaşi care a asistat şi la necropsie, ceea ce nu pare a fi în ordine. Cred că pur şi simplu nu s-a aflat tot adevărul, că nu s-au mai continuat cercetările în spital”, a declarat Didel Bujeniţă, unul din avocaţii lui Călin Doboş.

 

 

 

 

 

COMMENTS

DISQUS: 0