Unul dintre cele mai folosite medicamente este un real pericol

Unul dintre cele mai folosite medicamente este un real pericol

Epiderma umană, regenerată cu proteine de broască
Aveti grija in sezonul rece! Depresia este principala tulburare afectiva sezoniera!
Pastilă contraceptivă pentru bărbați, peste 10 ani pe piață
O femeie aflată de 10 ani în comă într-o clinică a născut
Ce boli riscă să facă o femeie după 45 de ani

Deşi părea a fi un adevărat panaceu, mai ales în sezonul rece, s-a descoperit că aceste pastile au numeroase efecte negative. Potrivit Organizației Mondiale a Sanatății, sunt „microorganisme vii care, administrate în doze adecvate, conferă gazdei un beneficiu de sănătate.“

Se găsesc în unele alimente (lactate fermentate, unele sucuri şi băuturi din soia) şi în suplimente nutritive (capsule, tablete, pudră) şi sunt similare celor care există în intestinul gros. Este vorba despre probiotice. Organismul uman este populat (încă de la naştere) cu bacterii – ele colonizează pielea, intestinul, gură etc. Dacă n-ar exista aceste bacterii prietenoase“, locul lor ar fi luat de cele agresive, care provoacă boli.

Cercetătorii israelieni susțin că nu toți avem nevoie de un probiotic universal

O nouă cercetare scoate la iveală detalii surprinzătoare. Potrivit unui studiu realiza de imunologul Eran Elinav de la Institutul Weizmann de Ştiinţă din Israel şi colegii săi, ideea că oricine poate beneficia de un probiotic universal cumpărat de la supermarket este empiric greșit.

Deși cercetătorii nu au măsurat impactul clinic al tulburării microbiome prelungite, studiile anterioare au găsit o legătură între întreruperea microbilor intestinului și obezitate, alergii și inflamații. „Este potențial dăunător”, spune Elinav. Mesajul este că formula probioticelor, pentru a fi eficientă, trebuie să fie adaptată individual, de la caz la caz.

COMMENTS

DISQUS: 0