Tortul de nuntă vă completează povestea! Cum să îl alegeți?

Tortul de nuntă vă completează povestea! Cum să îl alegeți?

La Royal Palace Ballroom începe povestea voastrăIar noi suntem aici să vă

transpunem dorinţele voastre în realitate.” Echipa Royal Palace Ballroom

 

 

Tortul miresei este în topul listei, atunci când vine vorba despre pregătirea unei nunţi şi asta pentru că este un simbol al acestui eveniment. Desertul care va face deliciul invitaţilor este însă o sursă serioasă de stres pentru miri. De ce? Pentru că există atâtea opţiuni în ceea ce priveşte aspectul şi aromele sale, încât să alegeţi unul singur poate fi… o adevărată bătaie de cap, iar voi nu aveţi prea mult timp de pierdut.

Experţii în organizarea nunţilor, de la Royal Palace Ballroom – unul dintre cele mai exclusiviste locuri de evenimente din nordul Capitalei – vă simplifică această sarcină.  De ce trebuie să ţineţi cont atunci când îl alegeţi, dar şi care sunt cele mai în vogă umpluturi pentru tortul de nuntă, aflaţi în rândurile următoare!

 

MODEL DE TORT, ALES PAS CU PAS

Alegerea tortului poate fi o misiune simplă, dacă urmaţi câţiva paşi. Royal Palace Ballroom vă recomandă ca, înainte de toate, să vă decideţi asupra gustului. Un tort trebuie, întotdeauna, să vă reflecte preferinţele în materie de arome. De asemenea, este recomandat să puneţi pe listă felul în care aţi vrea să arate tortul. Fiecare aspect va trebui discutat cu cofetarul cu care doriţi să colaboraţi. Tot el vă poate sugera idei în ceea ce priveşte aranjamentul potrivit, în aşa fel încât să vă încadraţi şi în bugetul de care dispuneţi.

Ca să vă asiguraţi că totul iese aşa cum vreţi, nu uitaţi să programaţi şi o degustare, moment în care puteţi să testaţi mostre de prăjituri, să puneţi întrebări, dar şi să vedeţi diverse produse.

 

TORTUL, ÎN ACORD CU TEMA ŞI CU MENIUL NUNŢII

Nu uitaţi însă! Un tort trebuie să vină întotdeauna în completarea meniului şi a temei nunţii. Împreună, ele trebuie să spună o poveste frumoasă. Tocmai de aceea, dacă aveţi mâncare tradiţională pe mese, este recomandat să alegeţi un tort simplu, similar cu cel făcut în casă. Dacă meniul este unul modern, orientaţi-vă către o combinaţie surprinzătoare de creme. Cu toate acestea, mare atenţie la un aspect important: un tort prea sofisticat poate să nu fie deloc pe placul invitaţilor, iar dacă îl veţi alege, va părea că nu v-aţi gândit deloc şi la ei.

Nu uitaţi nici de faptul că forma tortului trebuie aleasă în funcţie de tipul nunţii: o petrecere obişnuită cere un tort rotund, clasic, în vreme ce o petrecere formală are nevoie de un tort pătrat ori hexagonal.

În ceea ce priveşte mărimea deliciului, recomandat este să alegeţi unul doar puţin mai mare faţă de cantitatea minimă necesară. Ca să vă faceţi o idee, un eveniment cu invitaţi peste medie, adică mai bine de 200 de persoane, va avea nevoie de un tort croit chiar şi pe cinci etaje.

 

CARE ESTE LEGĂTURA DINTRE AROMA TORTULUI ŞI ANOTIMP?

Odată lămurite aspectele teoretice, să trecem la cele practice! Chiar dacă unele arome vă plac mai mult decât altele, specialiştii Royal Palace Ballroom vă recomandă să le alegeţi întotdeauna şi în concordanţă cu anotimpul în care organizaţi nunta. Ştiaţi că vara sunt preferate gusturile proaspete? De pildă, un tort cu fructe sau poate chiar unul de îngheţată sunt perfecte pentru sezonul cald, căci creează o legătură frumoasă între eveniment şi momentul în care acesta are loc. Aromele mai puternice sunt, în schimb, potrivite pentru toamnă şi pentru iarnă. Blaturile consistente şi cremele de ciocolată fac echipă bună în anotimpurile reci. Toate însă trebuie păstrate la temperaturi optime, pentru a vă bucura din plin nu doar de gustul lor, ci şi de aspect.

 

CELE MAI POPULARE ŞI CELE MAI INEDITE UMPLUTURI PENTRU MARELE EVENIMENT

Dacă inspiraţia v-a părăsit, experţii Royal Palace Ballroom vă prezintă cele mai în vogă, dar şi cele mai inedite umpluturi, care vă pot ajuta să luaţi mai simplu o decizie. Ţineţi cont, înainte de toate, de faptul că umplutura trebuie să completeze tortul, fără să îi anuleze textura. Cumva, toate elementele sale trebuie să vină una în completarea celeilalte pentru un produs de succes. În toată lumea, cele mai populare sunt cremele de vanilie, ciocolată şi crema de unt. Fructele de pădure şi citricele pot fi şi ele alegeri potrivite, chiar dacă sunt mai puţin comune. Dacă însă organizaţi o nuntă ieşită din tipare, optaţi pentru un tort pe măsură: crema moca sau cea din nucă de cocos câştigă tot mai mult teren în preferinţele mirilor.

 

UN TORT SPECIAL ARE NEVOIE DE… O INTRARE PE MĂSURĂ

Nici momentul în care faceţi intrarea în scenă a tortului nu trebuie lăsat la coada listei de preocupări. Sosirea deliciului, un simbol al dragostei dintre miri, trebuie să fie teatrală şi unică. Muzica şi lumânările trebuie să însoţească desertul şi să atragă atenţia asupra acestui moment cu adevărat special.

 

O nuntă memorabilă este creată din momente perfecte. Echipa Royal Palace Ballroom pune la dispoziţia cuplurilor atente la detalii o locaţie spectaculoasă, printre cele mai noi din ţară! 

 Situată la un pas de Bucureşti, Royal Palace Ballroom vă aşteaptă pe strada Mihai Eminescu, la numărul 87, în comuna Tunari, din judeţul Ilfov! Aveţi la dispoziţie site-ul Royal Palace Ballroom: https://royalpalaceballroom.ro/, dar şi pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/royalpalaceballroom/.

Pentru informaţii suplimentare puteţi apela numărul de telefon: 0748 018 018 sau puteţi scrie un mail la adresa: [email protected]

 

COMMENTS

DISQUS: 0