WTA confirmă că Simona Halep va fi numărul 1 mondial la sfârşitul anului

WTA confirmă că Simona Halep va fi numărul 1 mondial la sfârşitul anului

Ce mândri ne face Simona Halep să ne simțim ca popor. Românca noastră va fi numărul 1 mondial la finalul anului, pentru a doua oară consecutiv, indiferent de rezultatele pe care le va obţine la turneul de la Moscova şi la Turneul Campioanelor. Anunțul a fost făcut de WTA.

„Simona s-a bucurat de încă un sezon extraordinar şi este un privilegiu să sărbătorim performanţa ei de a fi pentru a două oară consecutiv pe locul I WTA la finalul anului. Să câştigi un titlu de grand slam şi să joci şase finale de-a lungul sezonului sunt realizări remarcabile, în timp ce în afară terenului Simona întruchipează toate valorile care se potrivesc liderului circuitului feminin”, a declarat, la rândul său, Steve Simon, preşedinte şi CEO WTA.

Titlul de la Roland Garros a cântărit mult în palmaresul Simonei Halep

„O felicităm încă o dată pe Simona Halep, ale cărei evoluţii incredibile pe terenurile de tenis i-au adus locul I mondial la finalul anului pentru a două oară consecutiv. Câştigarea primul titlu de grand slam la Roland Garros a fost doar una dintre numeroasele realizări deosebite ale Simonei în 2018”, a declarat Colm McLoughlin, vicepreşedinte executiv şi CEO al Dubai Duty Free, sponsor al ierarhiei la finalul anului.

Sportivă română este a XIII-a jucătoare care termină pe primul loc doi ani la rând, de la introducerea ierarhiei computerizate în 1975.

„Să termin sezonul pe locul I anul trecut a fost o imensă onoare pentru mine. Să o fac a două oară, în 2018, reprezintă o realizare specială, mai ales în anul în care am câştigat primul grand slam. Să pot să-mi văd numele din nou alături de alte legende care au fost pe locul I la finalul anului mă face foarte mândră”, a spus Halep.

Simona Halep, locul 1 WTA și în octombrie 2017

Halep a urcat în premieră pe locul I WTA la 9 octombrie 2017 şi de atunci s-a menţinut pe această poziţie, cu excepţia unei scurte perioade după Australian Open, când a pierdut finală şi poziţia de lider în favoarea danezei Caroline Wozniacki. Halep a fost a XXV-a jucătoare care urcă pe locul I.

Simona Halep a început, luni, săptămâna cu numărul 50 în fruntea clasamentului WTA. Avantajul ei faţă de jucătoarea de pe locul al doilea, daneză Caroline Wozniacki, este uşor mai mare, de la 931 la 960, în comparaţie cu săptămâna trecută.

Lunea viitoare, Halep o va egală pe Victoria Azarenka din Belarus, care a „stat” 51 de săptămâni pe locul I, fiind pe locul 10 în clasamentul „longevităţii” jucătoarelor numărul  1 mondial. Sportivă română va ajunge la 60 de săptămâni pe locul I, la finalul anului 2018.

COMMENTS

DISQUS: 0