Clinica Beauty Art Aesthetics continuă să-și treacă în palmares încă un premiu de excelență. Miercuri (29 mai) la Aristocrat Evens Hall, clinica a primit o nouă distincție în cadrul Health, Beauty &Lifestyle Awards, gală aflată la prima ediție. Evenimentul a fost organizat de Flavia Covaciu și Oana Irimia.
Anterior acestei gale, Clinica Beauty Art Aesthetics a obținut premii în 2018 la Gala Femei de Succes și la Gala Performanței și Excelenței.
„Am muncit mult și iată că am ajuns una dintre clinicile de estetică de top din România. Încrederea pacienților noștri, mulți dintre ei fiind persoane publice, ne confirmă că suntem pe drumul cel bun. În fiecare an ne străduim să venim cu cele mai noi tehnologii existente pe piață. Avem paciente din toată țara și curând ne vom extinde și vom deschide alte clinici în mai multe orașe din România“, a declarat Mădălina Brândușescu, managerul Clinicii Beauty Art Aesthetics.
Printre persoanele publice care frecventează clinica se numără Prințesa Lia, solistele Elena Ionescu ex-Mandinga, Adina de la Heaven, Misha, Andreea Loulou și Francisca, vedetele tv Maria Simion, Daniela Crudu și sora ei, Ana, Rocsana Marcu, Sânziana Buruiană și Beatrice Mamara de la „Bravo, ai stil”, interpretele de muzică populară Elena Merișoreanu, Bianca Rus și Claudia Ghițulescu, dar și actrița Eugenia Șerban.
Ce intervenții estetice și-au făcut vedetele la Beauty Art Aesthetics
Prințesa Lia a optat pentru un tratament revoluționar pentru scalp și a făcut mezohair, Francisca a cerut lipoliză pentru topirea țesutului adipos, Elena Ionescu a efectutat tratamente pentru ten pentru a scăpa de cicatricile post acneice, în timp ce Elena Merișoreanu a făcut injecții cu botox pentru estomparea ridurilor. Actriței Eugenia Șerban i s-a recomandat rejuvenare facială cu plasmă îmbogățită cu trombocite și baby botox pentru ridurile fine. Nu în ultimul rând, multe dintre vedetele noastre și-au făcut intervenții de mărire a buzelor, lifting cu fire PDO și cu fire de tip Cog, slimming face sau proceduri de umplere a cearcănelor.
COMMENTS