Forma nasului, importantă pentru fizionomie. Află dacă rinoplastia este soluția pentru tine!

Forma nasului, importantă pentru fizionomie.  Află dacă rinoplastia este soluția pentru tine!

Știați că forma și dimensiunea nasului pot afecta simetria fizionomiei? Este simplu de ce: vorbim despre un organ poziționat exact în mijlocul chipului, care îi poate „strica” armonia extrem de ușor. Acesta este și motivul pentru care, atunci când nu sunt mulțumiți de aspectul lui, cei mai mulți oameni decid să apeleze la ajutorul esteticianului, pentru o transformare fizică radicală și, mai ales, permanentă.

Așa se face că rinoplastia a ajuns astăzi una dintre cele mai comune intervenții de ordin estetic, dar rămâne, totodată, și printre cele mai complexe. Poate și pe dumneavoastră vă supără forma nasului sau, mai rău, aveți dificultăți de respirație din cauza lui și vă întrebați dacă această intervenție vă este potrivită. Medicul Alin Bortolini, specialist în chirurgie plastică și estetică și, totodată, fondatorul conceptului de frumusețe integrată, Be Perfect, vă explică în ce constă procedura, dar și în ce cazuri este nevoie, cu adevărat, de ea.

 

RINOPLASTIA, POPULARITATE ÎN CREȘTERE!

ESTE A TREIA CEA MAI CERUTĂ INTERVENȚIE

„Consider că rinoplastia este una dintre cele mai sofisticate intervenții chirurgicale, cu îmbunătățiri considerabile atât la nivelul estetic al feței, cât și asupra stării de spirit și a încrederii în sine.” – Alin Bortolini, specialist chirurgie plastică și estetică

Doar în America, potrivit datelor, an de an, medicii care se ocupă de frumusețea pacienților efectuează aproximativ 220 de mii de rinoplastii. Cererea aproape că s-a dublat în ultimele două decenii peste Ocean, dar și în lume, și asta pentru că oamenii au început să devină din ce în ce mai interesați de un chip care să tindă spre perfecțiune.

Ca să fiți cu un pas mai aproape de imaginea ideală, este nevoie însă de obiective realiste: un nas prea mic nu este întotdeauna potrivit tuturor. Tocmai de aceea, o bună comunicare cu medicul estetician este esențială pentru rezultatele potrivite. În acest sens, la clinica Be Perfect, aveți parte de o simulare digitală, în cadrul căreia veți alege împreună cu specialistul noul dumneavoastră look!
RINOPLASTIA POATE FI UN SIMPLU MOFT?

Medicii merg pe o deviză clară atunci când vine vorba despre intervențiile estetice: orice ne dă încredere în propria persoană, ne face bine. Evident, dacă nemulțumirile pacientului sunt doar închipuite, iar nasul are nu doar forma potrivită, ci este și funcțional, cel mai probabil nu sunteți candidatul ideal pentru o astfel de procedură.

Iată ce probleme reale rezolvă rinoplastia, potrivit doctorului Alin Bortolini: „Prin operația de rinoplastie îți pot corecta un nas prea mare, prea lung sau prea lat, îți pot reduce cocoașa sau îmbunătăți aspectul vârfului, prin ridicare și micșorare. De asemenea, prin operația de rinoplastie pot fi corectate eventualele tulburări de respirație- deviația de sept și hipertrofia cornetelor nazale fiind cele mai frecvente cauze ale problemelor tale respiratorii.”

Ce trebuie să mai știți este că vorbim despre o intervenție care se adresează celor care au cel puțin 16 ani.

 

RINOPLASTIA DESCHISĂ ȘI BENEFICIILE EI

Probabil că dacă aveți în plan o astfel de operație estetică, știți deja că ea este de două tipuri: închisă și deschisă. La clinica Be Perfect, doctorul Alin Bortolini optează pentru cea deschisă, din mai multe motive: „Este metoda cea mai completă și complexă, folosită de cei mai buni chirurgi plasticieni din lume, prin care se pot face toate modificările necesare, atât estetice, cât și funcționale, iar rezultatele sunt cele mai satisfăcătoare.”

Rinoplastia deschisă presupune, concret, decalotarea pielii de la nivelul nasului, pentru ca specialistul să poată îndrepta și corecta cartilajul și osul, după cum a fost stabilit. Inciziile vor dispărea, drept care, nu veți rămâne cu semne vizibile. Avantajele unei intervenții de acest gen sunt, pe larg, următoarele:

– medicul are o mai bună vizibilitate asupra nasului

-diagnosticul este astfel mai sigur

-structura anatomică este mai accesibilă

-este cea mai indicată procedură atunci când vorbim despre corectarea problemelor mai complexe care țin de structura nazală.

Cea închisă, în schimb, are nevoie de mai multe manevre din partea medicului, care pot duce la deformarea nasului. În plus, este o modalitate care nu are puterea de a reconstitui piramida nazală așa cum ar trebui.

 

PAȘI CĂTRE UN NAS PERFECT

Dacă ați trecut deja de prima etapă, cea în care ați făcut toate analizele recomandate, ați aflat despre riscuri, dar și despre limitările operației, înseamnă că sunteți mai aproape de a obține nasul la care ați visat dintotdeauna.

Operația de rinoplastie, efectuată prin incizii mici la exterior, poate dura între trei și cinci ore, în funcție de complexitatea cazului, și se realizează sub anestezie generală.

„Chirurgia nasului poate reduce sau, dimpotrivă, crește structurile nazale prin utilizarea grefei de cartilaj recoltate din alte zone ale corpului. Dacă ai deviație de sept, acesta va fi îndreptat, iar deformările din interiorul nasului sunt reduse pentru a îmbunătăți respirația.” – Alin Bortolini, specialist chirurgie plastică și estetică

Odată ce structura de suținere a nasului este modelată în forma dorită, pielea și țesuturile sunt reașezate, iar inciziile vor fi închise cu fire foarte fine. Trebuie să știți că va fi nevoie să rămâneți în spital după operație, pentru ca specialistul să vă aibă sub supraveghere.

 

LA CE SĂ VĂ AȘTEPTAȚI DUPĂ INTERVENȚIE

„În majoritatea cazurilor, la nivelul foselor nazale se introduc tuburi de silicon care vor fi menținute astfel 24-48 de ore. La exterior este confecționat un pansament din benzi adezive peste care se aplică apoi o atelă nazală din plastic.”- Alin Bortolini, specialist chirurgie plastică și estetică

Sunt măsuri necesare, care ajută la suținerea și la protejarea noilor structuri, în faza inițială de vindecare. Deși vorbim despre o intervenție dificilă, trebuie să știți că ulterior nu veți simți durere. Cât despre vânătăile apărute după operație, ele vor dispărea în decursul următoarelor două săptămâni.

Nu vă așteptați la rezultate imediate, căci rinoplastia își arată efectele doar în timp. Forma nasului se definitivează chiar și în doi ani!

„Deși rezultatele rinoplastiei sunt în general permanente, din păcate organismul fiind într-o continuă modificare, și cartilajul poate continua să remodeleze și să deplaseze, ceea ce poate modifica rezultatele operației în timp. Dacă aceste modificari apar, este bine să revii la un control și să hotărâm împreună ce putem face pentru tine.”- Alin Bortolini, specialist chirurgie plastică și estetică

 

CELE MAI POPULARE OPERAȚII, LA UN CLICK DISTANȚĂ

Dacă vreți să vă familiarizați cu procedura, dar și cu alte intervenții estetice de top, clinica Be Perfect vă pune la dispoziție un canal de YouTube unic în România, în care doctorul Alin Bortolini vă prezintă, pas cu pas, cum decurg operațiile pe care poate le aveți pe listă, cum se prezintă rezultatele acestora, dar și ce spun pacienții. Toate informațiile esențiale sunt la doar un click distanță: https://www.youtube.com/c/BePerfectbyDrBortolini

Pentru detalii suplimentare, doctorul Alin Bortolini vă așteaptă la o consultație gratuită la clinica Be Perfect, locul unde puteți să obțineți și să vă mențineți trupul perfect! Printre vedetele care au apelat, de-a lungul timpului, la intervențiile efectuate de doctorul Alin Bortolini se numără Elena Ionescu, Nicoleta Luciu sau Roxana Vașniuc.

Informațiile vă sunt la îndemână! Aveți la dispoziție numărul de telefon al clinicii Be Perfect, 0767 373 328, adresa de mail: [email protected], dar şi site-ul: https://beperfect.ro/

Pe doctorul Alin Bortolini îl găsiţi pe Facebook şi pe Instagram!

https://www.facebook.com/bortolini.alin

https://www.instagram.com/dr.bortolini/

 

 

 

 

COMMENTS

DISQUS: 0