Gafă vestimentară la lansarea Burberry

Gafă vestimentară la lansarea Burberry

Se întâmplă și la case mai mari. Burberry a inclus în noua colecţie, prezentată la Săptămâna Modei de la Londra, un hanorac cu ştreang, obiect vestimentar pentru carevestita firmă a fost mustrată. Compania britanică s-a scuzat, recunoscând că a greşit.

Între vocile critice la adresa Burbbery s-a numărat şi cea a modelului Liz Kennedy, care a prezentat la Londra pentru Burberry. Ea a scris pe Instagram: „Sinuciderea nu este modă. Să nu uităm nici de oribila istorie a linşajului”. Şeful companiei, Marco Gobbetti, a spus că regretă neplăcerile create şi că „a fost o insensibilitate regretabilă”. Hanoracul a fost inclus în colecţia dedicată tinerilor „Tempest”, realizată de directorul de creaţie Riccardo Tisci, care a fost prezentată duminică.

„Vom reflecta asupra acestui caz, vom învăţa din el şi vom lua toate măsurile pentru a nu se repeta”, a subliniat Gobbetti.

Scandalurile se țin lanț în lumea modei

Burberry este a treia mare companie de modă implicată în scandaluri de la începutul acestui an. La începutul lunii februarie, brandul de lux Gucci a retras de la vânzare un obiect vestimentar, un pulover din lână care acoperea partea de jos a feţei şi era decupat în zona gurii, unde ţesătura imita buze roşii,. Obiectul vestimentar  a fost considerat de mulţi jignitor. În ianuarie, Prada a retras un accesoriu care se încadra aceluiaşi stereotip.

COMMENTS

DISQUS: 0