La doar 17 ani, înotătorul David Popovici, care tocmai a devenit campion mondial, știe ce are de făcut pentru a își atinge obiectivele. Răspunde asumat și liniștit când e vorba de lecții de viață sau despre ce înseamnă, pentru el, speranța. „Speranța este încredere: în tine și în oameni. Este acceptarea lucrurilor pe care nu poți să le schimbi dacă nu stă în puterea ta, dar este în primul rând convingerea că poți orice îți propui în viață”, afirmă David Popovici.
David Popovici a câștigat luni, 20 iunie, medalia de aur la proba de 200 metri liber de la Campionatul Mondial de Natație. Campionul mondial va continua să reprezinte România la Budapesta, luând startul și în seriile probei de 100 metri liber.
David Popovici este ambasadorul Speranței în RoMâine, platforma de sănătate a României, lansată de MedLife. Pentru că prin performanțele sale și prin motivația de care a dat dovadă, David ne dă încredere că putem avea o Românie așa cum ne-o dorim, că putem să ne facem bine și să evoluăm. La fel ca el, sunt mulți alți oameni care aduc speranță pentru un mâine mai bun. Cum ar fi antreprenorii, care aleg să își pună ideile în aplicare și să își lanseze un business pe cont propriu, demonstrând că stă în puterea fiecăruia dintre noi să facem o schimbare.
Ce înseamnă de fapt pentru David Popovici speranța?
- „Speranța este universală, nu poți să ai speranță că îți poți lăsa amprenta în natație – în cazul meu de exemplu, dar în viața personală să fii neîncrezător.
- Speranța te însoțește în fiecare clipă, sau cel puțin așa ar trebui, fiindcă încrederea că poți schimba sau influența oameni te ajută să evoluezi și să devii cea mai bună versiune a ta.
- Nu poți doar să îți propui să ai speranță, trebuie să crezi, să nu te doboare piedicile, să înveți din greșeli.”
Lecțiile lui David ne arată că în business, la fel ca și în sport, e nevoie de talent, dar și de multă muncă, ambiție, perseverență pentru a reuși.
Am stat de vorbă cu tânărul campion și am aflat de la David cinci lecții despre speranță și drumul spre performanță, care pot fi o sursă de inspirație pentru oricine dorește să își depășească limitele.
1. Găsește mentorii și partenerii potriviți
Ai depășit de două ori recordul mondial de 100m liber junior. Cât de greu a fost parcursul pe care l-ai urmat până aici?
„Posibil să tot repet asta, însă acesta este adevărul: am lângă mine cel mai bun antrenor, pentru mine. Mulți spun că sunt talentat, însă dacă nu știa să „exploateze” potențialul meu nu s-ar fi întâmplat mare lucru. Am crescut înțelegând de la el de ce trebuie să îmi stabilesc obiective, dar mai ales ce trebuie să fac pentru a le atinge. Am muncit – nu măsor că mult, puțin sau știu eu cum, am muncit așa cum am stabilit împreună – ne-am setat obiectivul la 100 m liber și am făcut exact ceea ce mi-a spus că pot să fac. Pentru fiecare concurs am procedat la fel și am acordat aceeași importanță.
Totul a fost firesc de când am intrat în apă prima dată și mai ales de când l-am întâlnit pe domnu’ Adi. M-a cunoscut, m-a „provocat”, m-a motivat, mi-a explicat și am performat împreună.”
2. Adaptează-te la rutina impusă de performanță
Care a fost cea mai mare provocare pe care a trebuit să o depășești pentru a ajunge unde ești acum? Și cum ai reușit să o depășești?
„Sincer nu mă gândesc la o provocare pe care să o fi depășit până acum cu dificultate. Am pornit pe drumul performanței de ceva timp și m-am obișnuit cu, sa zicem, lucruri pe care alții poate nu le-ar face: trezitul foarte devreme, antrenamente zilnice intense sau un program riguros de la care nu te abați. Nu am renunțat la nimic și reușesc să le îmbin: mă întâlnesc cu prietenii, am timp să ascult muzica sau să văd un film, persoanele de lângă mine îmi cunosc orarul și știu că nu fac compromisuri de la el așa că se mulează ei după mine. Până acum nu a fost nevoie să depășesc, în sensul de greu, vreo provocare.”
3. Asumă-ți alegerea făcută
Care au fost cele mai mari eforturi pe care simți că le-ai făcut pentru a ajunge „cel mai rapid om din lume”?
Din fericire, dintotdeauna am mâncat fără mofturi, mama zice ca aș mânca și pietre la grătar, deci nici aici nu a fost nevoie să fac schimbări radicale.
Pe măsură ce am crescut am înțeles ce înseamnă să mănânci sănătos și nu doar să faci sport, una fără alta nu funcționează și evit, de exemplu, zahărul – e nociv oricărui organism (nu doar sportivilor). Acum mă consult pe partea de nutriție cu Bob Seebohar, un specialist din SUA, iar sfaturile lui mă ajută întotdeauna.
Viața socială nu suferă, mă întâlnesc cu prietenii duminica, nu prea merg la petreceri pentru că ele încep când adorm eu. Voi lipsi la majoratele de anul acesta, însă prietenii mei înțeleg și nu se supără, recuperăm cumva. Nu am făcut eforturi, pur și simplu am ales acest mod de viață și mă descurc cu toate. Am mai puțin timp pentru toate, însă am prieteni, am mers în tabere, ascult muzică, văd filme, mă plimb cu bicicleta prin oraș, am descoperit câteva locuri unde mănânc ceea ce îmi place… totul e normal, ca pentru oricare alt adolescent.”
Continuarea pe: HotNews.ro
COMMENTS