Prima conferinţă a stilistelor din domeniu, un succes în România
Noi trucuri de frumuseţe au fost dezvăluite, sambata (3 februarie) la Bucureşti, în cadrul primei conferinţe organizată de AMA LASHES ACADEMY, singura Academie Acreditată Internațional din România, cu peste 150 de studenți instruiți din întreaga Europă.
Stiliste din toată lumea şi-au dat întâlnire pentru a afla tehnici noi de aplicare a extensiilor de gene fir cu fir, la invitaţia Anei Milovanovic Aldoiu, o tânără ambiţioasă care a pus pe picioare o afacere înfloritoare.
Programul său de formare a fost adaptat în trei limbi internaționale: română, sârbă și engleză,ea fiind de altfel primul și singurul membru român din Expert Lasher Members.
“Odată cu evoluția pe care am avut-o ca lash artist, ca formator și brand manager, am realizat că în România avem multe, foarte multe fete talentate care au nevoie, pentru a evolua din ce în ce mai mult, de o îndrumare adecvată care să aibă la bază cele mai noi tehnici de aplicare a extensiilor de gene fir cu fir, care ţin cont în mod primordial de sănătatea genelor naturale ale clientelor. În România, această industrie este la început. Din 2015 încoace, această frumoasă, dar extrem de grea meserie, a început să fie din ce în ce mai cunoscută în România și asemeni unui copil îndrumarea, mai ales la început de drum, este extrem de importantă pentru a pune bazele unei dezvoltări armonioase care să aibă la bază respectul pentru cliente”, a declarat Ana Milovanovic Aldoiu.
Tânăra se recomandă ca fiind o specialistă în domeniu. Ea s-a pregătit temeinic, având sute de ore de practică, şi acum este capabilă să le ofere clientelor extensii cu mai mult volum, densitate și acel “efect wow” care stârnește admirație și gelozie.
“Pentru că nouă ne pasă și pentru că oferim ceea ce este mai nou cursanților noștri, chiar dacă încă meseria de tehnician extensii gene nu este încă recunoscută oficial în România, am căutat soluții și precum absolvenții cursurilor noastre știu, logo-ul AMA Lashes «Profesionalism și Pasiune» nu este doar un simplu logo, ci este filozofia AMA Lashes am găsit soluția și implicit garanția calității: acreditarea internațională”, a completat stilista.
Conferința Lash Masters Conference, de duminică, este primul eveniment internațional dedicat extensiilor de gene fir cu fir, ce a fost organizată vredata în România, iar ideea aceastei conferințe are la origini dorința de a aduce pentru lash artiștii români cei mai importanți Lash Masteri Internaționali ai momentului.
Au fost prezenţi stilişti din Marea Britanie, Lituania, Rusia, Polonia, Italia, Croația, Slovenia şi România.
Cine este Ana Milovanovic Aldoiu din România:
– Master Trainer @ AMA LASHES ACADEMY, prima și singură Academie Acreditată Internațional din România, cu peste 150 de studenți instruiți din întreaga Europă.
– A pregătit câțiva dintre câștigătorii premiilor la competițiile internaționale de extensii gene fir cu fir.
– Prezentator, Jurat și Formator internațional.
– Fondator și CEO al primei mărci românești de lux AMA Lashes
– Proprietar al AMA LASHES STUDIO, primul și singurul studio din Constanța, dedicat exclusiv extensiilor de gene fir cu fir.
– Organizator de cursuri internaționale și al Conferinței Lash Masters Conference, prima conferință deducata extensiilor de gene fir cu fir din România și din Balcani.
– Programul său de formare a fost adaptat în trei limbi internaționale: română, sârbă și engleză.
– Primul și singurul membru român din Expert Lasher Members.
– Lucrări și articole au fost publicate de mai multe ori în reviste bine cunoscute și bloguri de top din Lash industry.
– Judecător la Concursul Internațional.
– Prezentator la conferințe internaționale.
– Autor al programului său unic de formare pentru volum.
– Autor al programului “train the trainer and personal development program”
COMMENTS