Asociatia Mana Cereasca a demonstrat ca visele devin realitate.
Micul sat Lada, din comuna Tătărăştii de Jos, judeţul Teleorman, pare a se pierde pe sine pe zi ce trece. Trecutul i s-a neantizat, în timp ce prezentul neputincios s-a legat la ochi refuzând parcă orice privire spre ziua de mâine. În această aşezare din nordul judeţului, Biserica, prin slujirea şi munca părintelui paroh Florin Dan, şi-a asumat rolul de a ţine satul viu, iar prin cei 60 de copii de care se ocupă preotul, de a-i îndrepta, cu speranţă şi optimism, privirea spre viitor.
Părintele Florin Danu de la Lada este o adevărată mană cerească pentru copiii sărmani şi bătrânii fără ajutor din parohia sa. ” Mana cerească” se cheamă şi asociatia prin care părintele a reuşit să strângă sponsorizări pentru a ridica la Lada un centru social.
Din 2011, părintele Florin Danu şi-a făcut un scop din a-i ajuta pe cei nevoiaşi din parohia sa.
Prin asociatia ”Mana cerească”, părintele a demarat lângă bisericuţă construirea unui centru social pentru copiii şi bătrânii din sat. A strâns bani din donaţii si adeschis treptat o cantina centrului.
Banii pentru alimente, ca şi pentru continuarea lucrărilor la centru, vin tot din donaţii pe care părintele pe strânge de la oamenii de bine. „Constant avem nevoie de ajutor. Oricine poate dona către asociaţie sau pot veni cu alimente la centrul de la Lada” spune preotul Florin Danu. „Este nevoie de alimente, materiale de construcţie, mobilier” a mai declarat acesta .
Construcţia Centrului Social care va deservi comunitatea din Lada continuă tot cu bani strânşi din donaţii. ”Mai avem de construit, de finisat, de utiliat. Centrul va avea două cabinete medicale şi şapte dormitoare. Nevoie e de alimente, produse de curăţenie, materiale de construcţii, uşi de interior, parchet, gresie, faianţă, mobilier”, spune părintele Lada.
Cei mai mulţi dintre copiii din Lada nu depăşiseră graniţele judeţului, până să ajungă părintele în parohia comunităţii. Graţie preotului care şi-a luat în serios rolul de adevărat părinte pentru comunitate, copiii din sat au ajuns în excursii în capitală sau la munte. Drept răsplată pentru trei copii care au avut rezultate de excepţie la învăţătură, părintele a reuşit să strângă bani pentru a îi trimite la Paris.”Copiii au de la parohie hrana, haine, încălţăminte, jucării, rechizite, excursii. Noi dorim să îi ajutăm în continuare, dar pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie de donaţiile oamenilor cu suflet”, spune părintele de la Lada.
Daniel Buzdugan, Amalia Nastase, Catalin Botezatu, Smiley, Gianina Corondan sunt doar cativa dintre cei care le sustin cauza! Fii alaturi de ei! Urmeaza pasii si doneaza online http://www.mana-cereasca.ro/index.php/implica-te/doneaza/ sau contacteaza-i la telefon 0765320643
https://www.facebook.com/Asociatia-Mana-Cereasca-693511374128888/
COMMENTS