Dintotdeauna, sânii au reprezentat un simbol al feminității. În perioada în care nu existau metode de augmentare, doamnele recurgeau la fel și fel de strategii astfel încât pieptul lor să pară mai voluptos. Implanturile mamare reprezintă una dintre cele mai solicitate intervenții din întreaga lume, însă procedurile și materialele utilizate sunt în continuă dezvoltare, pentru obținerea rezultatelor cât mai durabile și cât mai sigure. Aflăm astăzi de la doctorul chirurg estetician Călin Doboș despre apariția celui mai ușor implant, un tip de implant care revoluționează domeniul chirurgiei estetice.
Cum știm care este cea mai bună variantă dacă ne dorim să apelăm la un implant mamar?
Astăzi poți alege implantul mamar care are un volum destul de mare, iar greutatea este considerabil mai mică decât a celui clasic, folosit până acum.
Tehnica intervenției s-a îmbunătățit de asemenea, creând avantaje privind locul prin care se introduce implantul.
Dr. chirurg estetician Călin Doboș ne vorbște despre ultimele implanturi apărute și ce avantaje avem dacă optăm pentru acestea:
Implantul ultraușor B-lite acoperit cu poliuretan
„Ce a apărut nou este implantul ușor, cum este și numit – gelul siliconic este mai ușor. Implantul ultraușor B-lite acoperit cu poliuretan conferă stabilitate. Are garanția suplimentară că nu se rotește și nu produce contractură capsulară. La nivel atomic, au reușit să înlocuiască molecule de silicon cu molecule de aer și asta face ca implantul să fie mai ușor. Două implanturi, cu același volum (de exemplu – un implant mamar cu B-lite acoperit cu poliuretan de 555ml poate fi resimțit doar ca 425 g), cântăresc diferit. Diferența poate ajunge și la 200g. Acest lucru are foarte mare importanță pentru că unul din lucrurile care fac să se deterioreze rezultatul este greutatea implantului. Acesta nu este susținut de nimic, este ca și cum ai agăța de urechi 300-400g, ce se întâmplă? Pielea suferă.” ne explică dr. Călin Doboș.
Conținutul noilor implanturi s-a îmbunătățit: „Genul de implant cu suprafață texturată sau cu suprafață netedă există de zeci de ani. Gelul siliconic, în schimb, era mai moale. În cazul în care implantul se spărgea, gelul tindea să curgă. Acum avem gelul coeziv astfel încât, dacă întâmplător se sparge în urma unei traume sau a altei cauze, gelul rămâne, nu migrează. Acesta este unul dintre avantajele implanturilor mamare noi.”
Sfatul doctorului chirurg estetician Călin Doboș pentru pacientele sale este alegerea implantului cu așa-numita „garanție pe viață”
„Ca un implant să nu se spargă, aș spune că este necesar să îndeplinească două condiții – Prima ar fi alegerea unei mărci ce oferă așa numita garanție pe viață, din punct de vedere al construcției acestuia și rezistenței lui în timp, iar a doua se refera la grija pacientei față de implant, să aibă grijă să nu sufere traumatisme în zona respectivă. Există implanturi care oferă o garanție limitată în timp – 7/10 ani – depinde de firma implantului, iar acestea trebuiesc schimbate când se împlinește acest termen de garanție. Si există implanturi care oferă „garanția pe viață”, aș sfătui pacientele să aleagă această opțiune.”
În ceea ce privește zona prin care se introduce implantul, Dr. Călin Doboș folosește tehnica introducerii acestuia prin cea a axilei, fapt care ne ajută să evităm cicatricile ulterioare de sub sâni.
Sănătatea noastră este cea mai importantă și este imperios ca, atunci când luăm decizia unei astfel de intervenții, să cerem sfatul unui specialist în adevăratul sens al cuvântului – în cazul nostru, Dr. chirurg estetician Călin Doboș.
COMMENTS